Undeva între satul Sibiel din zona Mărginimea Sibiului şi pădure, într-o zonă perfectă pentru ca omul să îşi dea întâlnire cu natura, a apărut un proiect local de turism care vine să îmbine şi să combine farmecul ruralului românesc cu simplitatea mediului înconjurător. Tocmai de la această simbioză între cele două elemente a pornit ideea PORTAL Green Village, un sat de vacanţă sustenabil format din opt bungalouri independente.
„PORTAL Green Village se găseşte la graniţa dintre omul contemporan şi natură. Rostul nostru este de a reactiva conexiunea dintre cele două planuri prin intermediul ospitalităţii şi eco-divertismentului“, spune Anca Munteanu, administrator şi ideas generator în cadrul proiectului.
Ea îşi aminteşte că bazele Portal Green Village au fost puse în 2017, în urma unei conversaţii memorabile cu unul dintre mentorii săi. De atunci a căutat necontenit contextul, oamenii şi locul potrivit pentru a construi un sat-refugiu, dar nu doar pentru sine, ci pentru toţi cei ca ea.
„Am ridicat Turnul lui Carl Jung sau Căsuţa de pe lac a lui Bill Gates din nevoia stringentă de a servi contextul de intimitate şi relaxare necesar adulţilor, dar şi din nevoia muncii profunde şi valoroase.“
Complexul cuprinde opt bungalouri independente, cu o capacitate maximă de 16 persoane. Fiecare bungalou este un microunivers al ospitălităţii, fiind echipat cu tot ceea ce un călător are nevoie, spune Anca Munteanu.
„PORTAL Green Village promovează experienţele slow-living, conectarea omului cu natura şi cu sinele. La nivel personal, el reprezintă extazul, acceptarea, curajul şi şansa omului de a găsi limanul.“