Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş anunţă ultima reprezentație din această stagiune a spectacolului Portughezul de Zoltán Egressy, traducerea Réka Csűrös, regia artistică Kincses Elemér, scenografia Cristina Grigoraş, reprezentaţie ce va avea loc vineri 19 mai 2017, ora 19.30, la Sala Mică.
Un intelectual care fuge de aglomerația vieții de oraș și o fată simplă, dintr-un sătuc uitat de lume, se întâlnesc într-o după-amiază în crâșma satului. Dacă doriți să aflați cum poate să dea peste cap viața unei întregi comunități povestea de dragoste dintre cei doi, vă așteptăm la Portughezul de Zoltán Egressy.
În distribuţie: Emilia Banciu, Dan Rădulescu, Nicolae Cristache, Alexandru Pavel, Liviu Pancu, Tiberius Vasiniuc, Erika Domokos, Ion Vântu, Cristina Holtzli/Bianca Fărcaş.
Spectacolul este supratitrat în limba maghiară!
Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de luni până vineri între orele 12:00 şi 17:30 la Agenţia de Bilete a Palatului Culturii (telefon 0265 261 420, 0372 758 230) sau la casa de bilete a teatrului de luni până vineri între orele 9:00 şi 15:00 (telefon 0365 806 865) şi online: www.biletmaster.ro