Peste 50 de mii de elevi pot participa la excursiile de studii organizate în cadrul programului „Fără graniţe!” – a anunţat miercuri secretarul de stat responsabil de politicile naţionale, din cadrul Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei, în cadrul unei conferinţe de presă de miercuri de la Bonyhád.
Árpád János Potápi a declarat pentru agenţia ungară de presă
MTI: cea mai mare sumă – trei miliarde de forinţi (9,32 de milioane
de euro) – va fi alocată excursiilor elevilor de clasa a VII-a;
bugetul pentru proiectele privind colaborarea dintre şcolile din
Ungaria şi cele maghiare de peste hotare va fi de 1,3 miliarde de
forinţi (4,03 milioane de euro).
Un nou element este că a fost creat un segment de 600 de
milioane de forinţi (1,86 de milioane de euro) pentru excursiile de
studiu ale elevilor de gimnaziu, a adăugat secretarul de stat.
Scopul este ca fiecare elev din Ungaria să ajungă măcar o dată
într-o localitate de peste hotare, locuită de maghiari, precum şi
crearea de legături între şcolile maghiare din Ungaria şi cele de
peste graniţă.
Tot legat de program este şi faptul că Uniunea Rákóczi lansează
anual un concurs de proiecte, prin intermediul căruia o mie de
copii care locuiesc în diasporă pot vizita ţara-mamă sau o
localitate de peste hotare, locuită de maghiari.
Oficialul guvernamental a atras atenţia asupra unor modificări
ale programului “Fără Graniţe!” care au intervenit la concursul de
proiecte din acest an: pot fi decontate şi înnoptările la o
localitate de pe traseu, aflată pe teritoriul Ungariei, drumul nu
este obligatoriu a fi organizat prin intermediul unei agenţii de
turism, iar clasele pot fi însoţite de către doi părinţi.
În apelul de proiecte se precizează şi că în construirea
reţelei de gimnazii, în zona Ucrainei Subcarpatice, a Văii Mura şi
în Croaţia, pot fi incluse şi ONG-uri maghiare cu personalitate
juridică sau organizaţii bisericeşti.
Proiectele trebuie depuse până pe 30 aprilie la coordonatorul
de proiecte Bethlen Gábor Alapkezelő Zrt, iar programele se pot
desfăşura între 16 iunie 2019 şi 15 iunie 2020.
Anul trecut, prin intermediul a 1500 de proiecte câştigătoare
45 de mii de elevi au participat la programul “Fără Graniţe!”, iar
în baza regulamentului de acum numărul elevilor va depăşi cincizeci
de mii, a spus Árpád János Potápi.