Povestea televizată a unei familii de păstori români, care îşi duce traiul aproape de graniţa României cu Ucraina, denumită „Între lumi”, realizată de Maria Cinar Jiga de la TVR Cluj, este câştigătoarea Marelui premiu al celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Televiziunilor şi Producătorilor Independenţi SIMFEST.
Potrivit organizatorilor, „Între lumi” spune povestea unei familii care se luptă să menţină vie o tradiţie seculară în ciuda modernismului tot mai prezent şi prezintă atât frumuseţea naturii, cât şi ciclicitatea zbuciumului celor care se încăpăţânează să rămână într-un sat păstoresc situat la graniţa de Nord-Vest a României.
Juriul celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului Internaţional al Televiziunilor şi Producătorilor Independenţi SIMFEST a decis că „Între lumi” este una dintre cele mai bune producţii de televiziune, din cele 65 intrate în concurs, din România, Republica Moldova, Franţa, India-Canada şi Iran.
Potrivit site-ului SIMFEST 2019, premiul pentru videoclip a fost acordat spotului cu titlul „Aurel Chirtoacă, la Cinema”, de Sergiu Ciorescu, din Republica Moldova, iar premiul pentru montaj a revenit filmului „Jurnalul familiei E-scu”, realizat de Şerban Georgescu, producător Kolectiv Film.
Juriul a acordat şi un premiu special pentru acţiuni umanitare filmului „Gift of Sight”, autor Sebastian Andrei, producător LiberoProduction SDN BHD Kuala Lumpur, Malaezia.
Premiul pentru eseu a fost acordat producţiei „Povestea lui Crispin”, autor Liviu Moldovan. Aceeaşi producţie a primit şi diploma de excelenţă pentru originalitate, din partea Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).
Premiul pentru cea mai bună ştire a ajuns la televiziunea Open TV, pentru ştirea dedicată calvarului şoferilor din Giurgiu, care îşi avariază maşinile pe un drum naţional nereparat de ani de zile.
Premiul pentru reportaj, categoria producători mici, a fost acordat producţiei „Mitingul lui Liviu”, autor Alex Maranda, producător Facebook Ads SRL, iar Premiul pentru reportaj, categoria producători mari, a fost oferit producţiei „Şi eu – 15 minute de solidaritate de români”, autoare Marga Andreescu, de la TVR Iaşi.
Premiul pentru film documentar, categoria producători mici, a ajuns la Reza Golchin din Iran, pentru producţia „Black and White”, Premiul pentru film documentar, categoria producători mari, a fost acordat producţiei „Sfinţii de la Castel”, realizator Maria Florea, TVR Iaşi, iar producţia „Orfelinatul groazei de la Cighid” realizată de Teodora Suth, Kanal D, a primit menţiune pentru documentar, la categoria producători mari.
Premiul pentru producţii dedicate centenarului i-a revenit lui Dan Curean, TVR Cluj pentru „1918 – Momentul Românilor”.
Premiul pentru jurnalism european, susţinut financiar cu 500 de euro de Asociaţia Ziariştilor Independenţi din România – AZIR (secţia românească a Asociaţiei Europene a Jurnaliştilor) a fost acordat producţiei „Tatăl meu, Imre”, realizator Andreea Ştiriliuc, TVR Iaşi.
Premiul special al juriului a fost acordat producţiei „Apusul Apusenilor”, de Codruţa Angelescu / TVR1, iar premiul pentru producţii de ficţiune i-a revenit
producţiei „Pup-o, mă!”, autor Camelia Popa.
La secţiunea ştiri, echipa formată din Mihaela Onea, reporter, şi Ionel Poor, operator, de la TL Plus Maramureş, au primit menţiune.
La secţiunea film studenţesc a fost acordată o menţiune producţiei „Totul despre Florin Dobre, mai puţin câteva lucruri”, autor Valentin Anghel, producător UNATC, tot o menţiune primind şi filmul turistic „Oraşul născut din Dunăre”, autor Ion Diaconescu, producător Low Salt SRL – D şi producţiei „Torna, Torna, Fratre!”, realizată de Liviu Moldovan.
Juriul SIMFEST 2019 a fost format din conf. dr. Lucian Ionică (preşedinte al juriului), conf. dr. Ion Stavre (SNSPA Bucureşti), Geo Tuică (director de imagine), Codruţ Pînzaru (producător independent), prof. dr. Brînduşa Armanca (Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad), Dorin Ion Ilie (director de imagine France TV), Steve Teers (editor de imagine şi muzician) şi Erica Gudrun Gutt (jurnalist ORF Viena). AGERPRES