Cu ocazia dezbaterii găzduite marţi seara de filiala clujeană a asociaţiei Mathias Corvinus Collegium (MCC), experţi olandezi şi maghiari şi-au exprimat poziţiile cu privire la situaţia creată în urma dezastrului minier de la Praid.
Conform articolului apărut pe portalul Krónika, experţii invitaţi şi-au exprimat părerea unanimă că, în cazul în care nu se va reuşi stoparea infiltrării apei dulci de la suprafaţă sau a celei freatice în salina inundată din localitatea situată în judeţul Harghita, surparea minei este doar o chestiune de timp.
Specialiştii au fost de acord şi în privinţa necesităţii efectuării unei serii de investigaţii la Praid pentru a stabili dacă izolarea ermetică a minei este fezabilă. În opinia lor, investigaţiile ar putea oferi răspuns, de asemenea, la întrebarea dacă eventuala prăbuşire a minei va avea loc în câteva luni sau doar peste câteva decenii.
Hidrogeologul Antal Serfőző, cofondator al companiilor GeoGold care se ocupă şi de revitalizarea salinelor, a considerat că tragedia putea fi prevenită prin efectuarea de cercetări geologice şi monitorizarea neîntreruptă a fenomenelor. El şi-a exprimat îndoielile cu privire la posibilitatea de a extrage din nou sare din camerele inundate.
Specialistul a afirmat că este probabil ca dizolvarea sării de către apă să fi creat un nou sistem de caverne la adâncime, pe lângă cavernele create de exploatarea minieră. El a explicat că, la Praid, diapirul de sare (cuta uriaşă de sare care se deplasează spre suprafaţă printre rocile acoperitoare) este conectat(ă) la o terasă de pietriş, prin care apa freatică se infiltrează în mod continuu. A precizat că traseul apei care curge prin mină ar putea fi cartografiat prin adăugarea de coloranţi şi utilizarea robotului de investigaţii miniere. Expertul a avertizat că prezenţa în adâncuri a gazului metan – alături de sare – constituie, de asemenea, o problemă în cazul aşezării harghitene.
Hidrogeologul olandez Gerhard Winters s-a deplasat la faţa locului ca membru al grupului de experţi în protecţie civilă, delegat de Uniunea Europeană, după ce salina a fost inundată la sfârşitul lunii mai. El a afirmat: la Praid s-a produs o catastrofă, care a periclitat echilibrul ecologic al regiunii şi a afectat simultan cei doi piloni ai economiei locale: mineritul şi turismul. Specialistul a precizat: cauzele acestei catastrofe nu sunt exclusiv naturale, apariţia ei fiind influenţată alături de condiţiile meteorologice extreme şi de factorul uman.
El a considerat că exploatarea sării în această localitate din Ţinutul Secuiesc a luat sfârşit, dar revigorarea turismului nu este fără speranţă. În opinia sa, se poate amenaja la Praid un nou nivel turistic în cavităţile de deasupra nivelului apei.
Hidrogeologul Péter Szűcs, şef de departament şi prorector la Universitatea din Miskolc, a relatat că între anii 2015 şi 2022 a participat la cercetările şi elaborarea expertizelor care urmăreau revitalizarea ecologică a minei din Solotvino/Ocna Slatina (Ucraina Subcarpatică). El a menţionat că echipa multinaţională de cercetare a scufundat în adâncuri, în scopul cartografierii condiţiilor, robotul minier dezvoltat la Universitatea din Miskolc şi a oferit echipamentul şi pentru investigaţiile care urmează să fie efectuate la Praid.
Profesorul universitar a considerat că succesul strădaniilor de a opri pătrunderea în continuare a apei dulci în salină constituie problema cheie. În opinia sa, în acest scop ar fi necesară devierea pârâului Corund într-o nouă albie deasupra domului de sare. El a punctat că nu numai apele de suprafaţă, ci şi apele subterane pătrund în mina inundată. Direcţia de scurgere a apei ar putea fi determinată cu exactitate prin metode de urmărire a traseului; iar ulterior, s-ar putea elabora un plan pentru a preveni scurgerile – a spus el.
Jurnalista Dana Coţovanu, moderatoarea discuţiei, a precizat că a considerat important să se audă vocea experţilor, deoarece – după producerea dezastrului – obţinerea de informaţii autentice despre situaţia de la Praid a devenit dificilă. Comunicarea din partea autorităţilor a fost insuficientă, iar experţilor minieri locali li s-a interzis să informeze presa – o citează pe jurnalistă portalul Krónika.
În luna mai, apa pârâului Corund – care curge deasupra Salinei Praid, aflate în proprietatea statului român – a pătruns în mină. În câteva zile, apele umflate au inundat complet toate părţile minei de sare. Salina a fost una dintre cele mai vizitate atracţii turistice din Ţinutul Secuiesc, care primea anterior sute de mii de turişti anual şi asigura subzistenţa nu numai a minerilor care lucrau în salină, dar şi cea a proprietarilor şi angajaţilor sutelor de restaurante şi unităţi de cazare din localitate şi din împrejurimi.
Sursa: MTI