Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) propune înfiinţarea Fondului Monetar Naţional Secuiesc, care să aibă rolul unei bănci naţionale secuieşti şi care să fie constituit din donaţiile maghiarilor care participă la evenimente importante, cum a fost şi marşul de duminica trecută din judeţul Covasna, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele PPMT Mureş, Portik Vilmos. Potrivit acestuia, din sumele donate s-ar putea constitui Fondul Monetar Naţional Secuiesc, administrat de un consiliu de specialişti, care să lucreze voluntar şi care urmărească noutăţile în domeniul financiar-bancar. ‘Consiliul Naţional Secuiesc să rezolve ca de fiecare dată când o să aibă o asemenea manifestare oamenii care sunt prezenţi să poată dona, chiar monede de un ban. S-a văzut că maghiarii din Transilvania, dacă este vorba despre o problemă cu privire la bilingvism sau problemele etnice maghiare, sunt sensibili şi donează. Şi dacă se donează, chiar şi cu monede de un ban, atunci se poate construi, de exemplu, Fondul Monetar Naţional Secuiesc, pe lângă care se poate face un consiliu din persoane care sunt specialişti în domenii bancare. Fondul Monetar Naţional Secuiesc o să fie administrat de acest consiliu’, a susţinut liderul PPMT Mureş.
AGERPRES