Prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre, a participat la vizita pe șantierul autostrăzii A3 secțiunea Chețani – Câmpia Turzii, alături de reprezentanții Guvernului României și ai CNAIR.
“De joi, 21 decembrie, vom merge până la Cluj direct pe autostradă. Secțiunea autostrăzii A3 Chețani – CâmpiaTurzii se va deschide săptămâna viitoare, cu 8 luni mai devreme față de termenul prevăzut în contract. Lungimea secțiunii este de 15,7 kilometri și cuprinde 3,88 km bretele rutiere, 7 pasaje, 2 poduri, 2 podețe din beton, 26 podețe metalice și alte lucrări din contractul cu o valoare de peste 420 milioane lei. Felicitări constructorilor Strabag și Geiger pentru mobilizarea exemplară din această perioadă, dar și tuturor instituțiilor centrale, regionale și județene care au contribuit la recuperarea pierderii timpului de execuție între 2015 – 2019.”, a afirmat prefectul Ciprian Dobre.
În data de 17 octombrie, în cadrul vizitei de lucru efectuate la acea vreme, prefectul de Mureș anunța un stadiu al lucrărilor de 84% și o mobilizare pe șantier extrem de bună. Contractul pentru această secțiune a fost licitat și atribuit în 2015. Lucrările au început în 2016 și ar fi trebuit să se încheie într-un an. În 2021 ajunseseră la doar 40%, după ce constructorul STRACO a intrat în insolvență. După un „progres” de numai 1% în 5 luni, Compania de drumuri a ajuns la soluția pe care a încercat să o evite – a reziliat contractul, cu intenția de a relicita urgent proiectul. Lucrările din noul contract în valoare de peste 420 milioane lei se vor încheia pe data de 21 decembrie 2023, odată cu recepția lucrărilor și deschiderea autostrăzii pentru circulație.