Ca urmare a Ordinului nr. 177 semnat de prefectul județului Mureș, Mara Togănel, comisiile mixte s-au deplasat în teren pentru verificarea centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor destinate persoanelor cu dizabilități și cele destinate copiilor din județul Mureș.
În primele două zile ale activităților de control, 10 și 11 iulie, au fost verificate 13 centre rezidențiale, dintre care 12 centre private și un centru public. 9 dintre cele 13 centre sunt destinate persoanelor vârsnice, 3 găzduiesc persoane cu dizabilități și un centru destinat copiilor.
Potrivit datelor furnizate de instituțiile care efectuează verificările în teren, în cele două zile ale acțiunilor de control au fost constatate 104 contravenții pentru care au fost aplicate atât amenzi în valoare totală de 257.100 lei, cât și avertismente.
Instituțiile care au întocmit procesele verbale în urma acțiunilor de control au transmis faptul că deficiențele identificate fac referire la: lipsa unor autorizări (ex. SSM, securitate la incendiu), neasigurarea lenjeriei curate, dezinfectate și călcate, neefectuarea reparațiilor necesare bunei funcționări a unităților de folosință publică, activități de alimentație publică în spații cu igienă necorespunzătoare și neaprobate/neautorizate sanitar veterinar, utilizarea unor proceduri nesigure în prestarea serviciilor de alimentație publică, colectarea necorespunzătoare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală, lipsa afișării unor informații importante pentru beneficiari la sediu centrului, la care se adaugă alte deficiențe constatate.
Totodată, a fost notificată Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități pentru retragerea licenței provizorii a Asociaţiei Re-Min – Centrul de Îngrijire şi Asistenţă “Căsuţa lu Min”, eliberată în data de 03.05.2023. Această măsură a fost luată de reprezentanții AJPIS Mureș ca urmare a constatării unor condiții precare de locuit (paturi rupte, igrasie, mucegai). De asemenea, în data de 11 iulie, Direcția de Sănătate Publică Mureș a emis Decizia nr. 148 privind suspendarea activității Centrului de Îngrijire şi Asistenţă “Căsuţa lu Min”, începând cu data comunicării, motivând că funcționarea unității constituie risc iminent pentru sănătatea publică și încalcă prevederile: OMS 1338/2007 Art. 10, OMS 119/2014 Art. 49, OMS 119/2014 Art. 50, OMS 119/2014 Art. 57. În urma deciziei DSP Mureș, potrivit informațiilor furnizate de AJPIS Mureș, cei 28 de beneficiari ai centrului vor fi preluați temporar de către DGASPC Mureș, urmând ca mai apoi să fie transferați în Covasna și Maramureș, prin grija DGASPC-urilor din județele de domiciliu ale persoanelor vizate.
Potrivit ordinului de prefect, din comisiile mixte fac parte următoarele instituții: Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș, Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Mureș, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al Județului Mureș.
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș
Reprezentantul Asociaţiei Re-Min – Centrul de Îngrijire şi Asistenţă “Căsuţa lu Min” Cosmin Papuc a declarat pentru Punctul.ro: Precizăm că până la această dată autoritatea emitentă a deciziei și a licenței de funcționare provizorie nu ne-a comunicat și nu a dispus revocarea actelor ce stau la baza funcționării noastre și de altfel nu subzistă motive legale pentru a se dispune în acest sens.