Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că Biroul Electoral Central a menţinut decizia Biroului Electoral de Circumscripţie 28 Mureş, care a solicitat retipărirea celor 531.100 de buletine de vot pentru Senat, după ce cinci formaţiuni politice au sesizat existenţa unor nereguli.
Lucian Goga a spus că, dată fiind respingerea de către BEC a contestaţiei care a fost depusă de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, a făcut demersurile necesare pentru ca tipografia care a tipărit buletinele de vot să le refacă, întrucât imprimarea în oglindă a imaginii patrulaterelor PNL şi UDMR (care apar cu chenare vizibile şi pe fila anterioară) este o greşeală de tipar.
Sesizările cu privire la constatarea unor nereguli la buletinele de vot pentru Senat au fost depuse de filialele Mureş ale PSD, PNL, UDMR, ALDE şi ANR, iar BEJ Mureş a decis că acestea sunt întemeiate, întrucât buletinele de vot conţin ‘greşeli şi nereguli de natură a afecta procesul de vot şi nu respectă macheta avizată de Autoritatea Electorală Permanentă Mureş’.
Cele cinci formaţiuni politice care au sesizat neregulile din buletinul de vot pentru Senat au arătat că ‘pe coperta numărul 1 (verso) sub legendă apar în mod vizibil, tipărite probabil în oglindă, patrulaterele cu însemnele electorale şi candidaţii PNL şi UDMR Mureş’, fapt ce ‘poate produce confuzie în rândul alegătorilor’. O altă deficienţă vizează fila 3 din buletinul de vot, unde sigla Alianţei Noastre România este incompletă.
În plus, BEJ Mureş a constatat că buletinul de vot pentru Senat nu respectă macheta avizată de AEP în ce priveşte numărul de pagini , în sensul că macheta avizată are 4 pagini, iar buletinul de vot tipărit are 6 file, ultimele două fiind albe, netipărite.
‘De asemenea, se constată că nu au fost respectate prevederile Hotărârii nr. 28/2016 pentru aprobarea modelelor, dimensiunilor şi condiţiilor de tipărire ale buletinelor de vot care vor fi folosite pentru alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor a AEP’, se mai arată în decizia BEJ Mureş.
În privinţa buletinelor de vot pentru Camera Deputaţilor, BEJ Mureş a adoptat o altă hotărâre în care a stabilit că nu este cazul ca acestea să fie retipărite, întrucât greşelile nu sunt de natură a afecta procesul de votare.
Din datele furnizate de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş reiese că buletinul de vot pentru Senat are 8 pagini, iar cel pentru Camera Deputaţilor are 16 pagini, iar costul pe pagina tipărită este de 0,01 lei inclusiv TVA.
La alegerile parlamentare din 11 decembrie sunt aşteptaţi la urne 482.800 de alegători în 568 de secţii de votare, iar că pentru tipărirea celor 1.062.200 de buletine de vot (incluzând rezerva de 10%) a fost estimată suma de circa 128.000 lei cu TVA.
Potrivit Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, pe lângă cele 1.062.200 de buletine de vot pentru Camera Deputaţilor şi Senat au fost comandate 2.840 de ştampile cu menţiunea VOTAT, 568 de ştampile de control, 568 de plicuri transparente şi 471.745 de timbre autocolante.
În judeţul Mureş s-au înscris în cursa electorală 130 de candidaţi la funcţia de deputat, din partea a 26 de formaţiuni politice, incluzând organizaţiile minorităţilor naţionale, şi un independent, precum şi 50 de candidaţi la funcţia de senator, reprezentând 10 formaţiuni politice.
Bugetul total alocat pentru desfăşurarea scrutinului din 11 decembrie este de 3.089.000 lei, din care 2.677.000 lei pentru indemnizaţii şi 3.000 de lei pentru cheltuieli de capital.
AGERPRES