Este a 5-a săptămână de pregătire profesională în ceea ce privește activitățile de conducere defensivă și în regim prioritar a autospecialelor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne, organizată de către Direcția de Pregătire Profesională, la care participă polițiști din întreagă țară.
Astăzi, 1 aprilie a.c., se încheie un ciclu de pregătire a 100 de instructori care s-a desfășurat în 5 stagii a câte 5 zile, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor.
Această activitate a avut loc în localitatea Cerghid, pe pista de curse „Transilvania Motor Ring”, pusă la dispoziție de către Consiliul Județean Mureș, partener instituțional.
Dezvoltarea sistemului de pregătire profesională a polițiștilor, unul dintre obiectivele prioritare ale Poliției Române în anul 2022, vizează cel puțin 2 componente esențiale:
1. Dezvoltarea infrastructurii de pregătire, sens în care au fost făcuți pași concreți, prin diferite parteneriate, pentru acoperirea nevoilor în ceea ce privește pregătirea fizică și conducerea autovehiculelor și
2. Dezvoltarea corpului de instructori al Poliției Române.
Dezvoltarea capacității de instruire a personalului Poliției Române pune accent pe perfecționarea instructorilor.
La nivel național este un corp de instructori atent selectionați, care au promovat teste cu un grad de exigență ridicat, dar care trebuie să-și mențină și să dezvolte fondul de cunostințe profesionale pe de o parte, dar și abilitățile de formator, pe de altă parte.
Viziunea Direcției de Pregătire Profesională pune în prim-plan conceptul de „echipă”, echipă la nivel național, ceea ce presupune armonizarea și uniformizarea modului de lucru, astfel încât la nivel național, instructorii să aplice aceleași instrumente, tehnici si sã transmită cele mai bune informații în procesul de instruire, contribuind în acest fel la dezvoltarea polițiștilor și, în cele din urmă, la creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, prin furnizarea unui serviciu polițienesc de înaltă calitate.
Nu este singura activitate de perfecționare a instructorilor, Direcția de Pregătire Profesională are proiecte implementate în domeniul autoapărării și proiecte ce vor fi implementate în perioada imediat următoare, ce vor include stagii de pregătire centralizate cu tot personalul-instructor din toate unitățile de politie.
Deși specificul stagiului de pregătire a fost destinat instruirii în domeniul conducerii autovehiculelor în regim prioritar și în regim defensiv, pe durata celor 5 zile de pregătire, instructorii au parcurs și un program intensiv de pregătire fizică.
Scopul acestor activități este dezvoltarea permanentă și menținerea unui nivel corespunzător de pregătire practică în concordanță cu dinamica mediului operativ.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.