Premiera Companiei „Tompa Miklós” cu spectacolul FRUMOS / SZÉP de Jon Fosse, montat de Adi Iclenzan, va fi prezentat în Sala Mică a Teatrului Național Târgu-Mureș, miercuri 11 ianuarie 2017, la ora 19.30.
Adi Iclenzan a absolvit, în anul 2008, Universitatea de Artă din Târgu Mureș la Departamentul Teatru, secția regie. De atunci a regizat mai multe spectacole la diferite teatre, în cea mai mare parte independente și doar texte dramatice contemporane, printre care la Brașov și Iași, dar nici scenele târgumureșene nu-i sunt necunoscute. A montat la Teatru 74 (teatru independent), la Universitatea de Arte, Teatrul Studio, iar în anul 2013 a pus în scenă cu actorii Companiei Liviu Rebreanu, Teatrul Național Târgu-Mureș piesa Forma lucrurilor de Neil LaBute.
Cu această ocazie montează la Compania Tompa Miklós a Teatrului Național Târgu-Mureș, textul FRUMOS / SZÉP al dramaturgului norvegian contemporan Jon Fosse, care va fi prezentat în premieră absolută în limba maghiară în traducerea lui Zsófia Domsa.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: András Korpos, Miklós Levente Ördög, Orsolya Moldován, Annamária Biluska și tinerii Krisztina Barabás și László Nagy.
Decor-costume: Bogdan Spătaru, muzica: Imre Vizi, asistent regie: Franciska Keresztes.
Premiera va avea loc miercuri 11 ianuarie 2017, la ora 19.30, în Sala Mică a Teatrului Național Târgu-Mureș. Următorul spectacol va avea loc joi 12 ianuarie, ora 19.30.
Biletele se pot procura la Agenţia de Bilete a Palatului Culturii (luni-vineri orele 12:00-17:30), la caseria din incinta Teatrului Naţional Târgu-Mureş (luni-vineri orele 9:00-15:00 şi înainte de spectacol), și online pe www.biletmaster.ro
Spectacolul jucat în limba maghiară este supratitrat în limba română.
Premiera companiei Tompa Miklos
Category: Stirile Punctul