Premieră în România: cercetătorii au descoperit secretul longevității în zona rurală
Premieră în România: cercetătorii au descoperit secretul longevității în zona rurală

Premieră în România: cercetătorii au descoperit secretul longevității în zona rurală

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a finalizat primul studiu genetic pilot care demonstrează că factorii de mediu și stilul de viață au o influență mai mare decât genetica în determinarea longevității românilor. Cercetarea, o premieră pentru România, a folosit testări epigenetice pe cei mai longevivi locuitori din zonele rurale ale țării. Studiul reprezintă o continuare a proiectului „Harta Longevității în România”, lansat în 2024, care a identificat localitățile cu cea mai ridicată rată de persoane peste 85 de ani din țară.

Vârsta biologică vs. vârsta cronologică

Cercetătorii au utilizat determinări epigenetice, o metodă inovatoare care măsoară modificările apărute în ADN de-a lungul vieții, pentru a evalua vârsta biologică a organismului. Spre deosebire de vârsta cronologică (numărul anilor împliniți) vârsta biologică reflectă starea reală de sănătate și ritmul efectiv de îmbătrânire al fiecărui individ. „Aceste teste evidențiază modul în care stilul de viață și mediul influențează expresia genelor și oferă date despre riscul de boli, nivelurile de inflamație și ritmul de îmbătrânire”, relatează comunicatul fundației.

Analiza genetică a fost realizată pe un eșantion selectat din localitățile cu cea mai ridicată rată de longevitate din România, toate situate în mediul rural, în zone de deal și submontane.

Concluzii care confirmă studiile internaționale

Rezultatele obținute de cercetători arată că factorii de mediu au o influență mai mare decât predispozițiile genetice în determinarea longevității. Această concluzie este în concordanță cu studiile internaționale din domeniu, care confirmă că mediul, dieta, activitatea fizică, calitatea somnului și expunerea la poluare modelează în mod decisiv procesul de îmbătrânire, uneori chiar mai mult decât bagajul genetic moștenit.

Localitățile cu cei mai longevivi români

Proiectul „Harta Longevității în România” a identificat în 2024 primele cinci localități cu cel mai mare procent de persoane cu vârsta de peste 85 de ani:

Pardoși (județul Buzău) ocupă primul loc în topul longevității, urmată de Cireșu (județul Mehedinți), Murgești(județul Buzău), Seaca de Pădure (județul Dolj) și Glăvile (județul Vâlcea).

Toate aceste localități sunt situate în mediul rural, în zone de deal și submontane, unde condițiile naturale și stilul de viață tradițional favorizează o îmbătrânire mai lentă și, implicit, longevitatea.