Cinci anevrisme cerebrale ale unei femei au fost tratate, la Târgu Mureş, prin implantarea simultană a două dispozitive de ultimă generaţie. Prin intervenţia care reprezintă o premieră medicală în România a fost eliminat riscul unei hemoragii cerebrale, ce îi puteau fi fatale femeii.
Medicii din ţară, supravegheaţi de un profesor din Ungaria, au realizat o intervenţie în premieră în România, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, unde cinci anevrisme cerebrale ale unei femei au fost tratate prin implantarea simultană a două dispozitive de ultimă generaţie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, intervenţia minim invazivă a fost realizată, marţi, de o echipă de specialişti din cadrul Compartimentului de Radiologie Interventională a Laboratorului de Radiologie a Spitalului, sub supravegherea prof. Istvan Szikora, de la Institutul de Boli Neurologice din Budapesta, ex-preşedinte al Societăţii Europene de tratament neurologic minim invaziv.
”S-a realizat o intervenţie în premieră în România. Tratarea a cinci anevrisme cerebrale, prin implantarea simultană a două dispozitive de ultimă generaţie pentru devierea fluxului sanguin. În cadrul intervenţiei care a durat aproximativ 4 ore, unei paciente de 54 de ani, din judeţul Mureş, i-au fost implantate la nivelul principalelor vase cerebrale (artere carotide interne) două dispozitive de ultimă generaţie care deviază fluxul sanguin excluzând anevrismele din circulaţie. Astfel, prin această intervenţie minim invazivă s-a eliminat riscul major de ruptură şi hemoragie cerebrală, care îi puteau fi fatale pacientei”, se arată în comunicat.
Cazul pacientei este foarte rar, ea având şapte anevrisme cerebrale, din care două au fost tratate în urmă cu câteva luni, când au generat o hemoragie cerebrală şi au necesitat o interventie de urgenţă.
”Dispozitivele care au fost implantate în cadrul intervenţiei au o particularitate prin faptul că riscul de a se tromboza (închide) este mult redus prin tehnologia construcţiei lor, şi astfel a fost posibilă implantarea lor simultană în ambele artere principale care duc sânge la creier”, se mai arată în comunicat.
Starea femeii este foarte bună, urmând ca în următoarele 48 de ore să fie externată.
Dacă nu se intervenea cu aceste dispozitive, oricând exista riscul unei hemoragii cerebrale fatale, fără soluţie chirurgicală.
Intevenţia realizată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost gratuită pentru pacientă, deoarece cele două dispozitive de ultimă generaţie implantate au fost puse la dispoziţie gratuit de către firma producătoare, ca sponsorizare printr-o fundaţie.
Mediafax
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.