Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș anunță o nouă reprezentație a spectacolului SUPERNOVE de Alexandra Pâzgu, regie, coordonare și concept Radu Nica.
În distribuție: Raisa Anè, Laura Mihalache, Dan Rădulescu, Andi Gherghe și Ștefan Mura. Scenografia este semnată de Andu Dumitrescu, iar muzica originală de Vlaicu Golcea.
Reprezentația va avea loc sâmbătă 18 martie 2017, de la ora 17.00, la Sala Mică.
„Un spectacol pe care you either love it or you hate it. Sper ca spectatorii să vină deschiși emoțional și fără idei preconcepute despre teatru, să fie curioși și activi. Și sper ca spectacolul să-i provoace într-un mod plăcut, original&inteligent.” (Radu Nica, regizorul spectacolului)
„E un spectacol intens, care nu te menajează ca spectator, nici nu abuzează, dar pentru că oamenii de pe scenă se deschid foarte mult, se crează o senzație foarte faină de complicitate…” (Valentin Covaciu – Zi de Zi)
„SUPERNOVE este profund uman şi cât se poate de sincer. În fapt, francheţea şi naturaleţea sunt principalele calităţi ale spectacolului.” (Andrei Vornicu, adevarul.ro)
Biletele au fost puse în vânzare ele putând fi achiziționate de la cele două casierii ale Teatrului Național Târgu-Mureș (cea de la sediu și cea de la Palatul Culturii) precum și online pe www.biletmaster.ro