Termenul de prescriere amendă rovinietă este de 4 luni din momentul în care șoferul a fost identificat că a circulat fără rovinietă și nu a fost înștiințat. Prin urmare, contravenția se prescrie și acesta scapă de amendă.
Acest termen este aplicat începând din 14 septembrie 2018. Până atunci, prescrierea intervenea în șase luni de la săvârșirea faptei. „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârșirii faptei”, prevede Legea nr. 60/2018. Este vorba de data încheierii procesului-verbal de contravenție.
Dacă procesul-verbal nu este încheiat în maximum patru luni de la data la care șoferul a fost surprins conducând o mașînă fără rovinietă, iar acesta nu a fost înștiințat, amenda nu mai poate fi aplicată.
Procesul verbal de constatatare a contravenției trebuie întocmit și comunicat în decurs de două luni de la constarea săvârșirii infracțiunii. În intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.
Valoare amendă rovinietă
Șoferii care sunt surprinși de autorități circulând cu mașina pe drumurile naționale fără a avea rovinietă plătită pot fi sancționați cu amenzi între 250 lei și 4.500 lei (vehicul cu 4 axe), în funcție de tonajul vehicului.
Dacă amenda contravențională se achită în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării, contravenientul poate achita jumătate din valoarea amenzii.
Unde se plătește amenda
Amenzile de rovinietă se plătesc la trezoreriile din sectorul sau județul în care este înmatriculată mașina sau prin internet banking, pe ghișeul.ro, după care se trimite dovada către CESTRIN (Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică) pe e-mail sau fax.
Contul în care trebuie să plătiți îl găsiți pe site-ul ANAF trecut la “Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate”.
Cât este amenda pentru rovinietă
Categorie | Amenda |
Vehicule de transport marfa cu MTMA ≥ 12,01 cu minim 4 axe inclusiv | Min.3.000 max. 4.500 lei |
Vehicule de transport marfa cu MTMA ≥12,01, cu maximum 3 axe inclusiv | Min.2.750 max. 3.000 lei |
Vehicule de transport marfa cu 7,5 t ≤ MTMA <12,00t si vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducatorul auto); | Min.1.750 max. 2.250 lei |
Vehicule de transport marfa cu 3,5 t < MTMA ≤ cu 7,5 t si vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducatorul auto) si maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducatorul auto) | Min.1.250 max. 1.750 lei |
Vehicule de transport marfa cu 0t mai mic decat MTMA ≤ 3,5 t | Min. 750 lei max. 1.250 lei |
Autoturisme | Min. 250 max. 500 lei |
Sursa: e-rovinieta.ro
Rovinieta sau taxa de drum trebuie plătită anual de către șoferii care circulă în afara localităților.
Pentru a monitoriza acest lucru Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are instalate zeci de camere de supraveghere a traficului rutier.
Perioada de valabilitate a ROVINIETEI începe de la ora 0,00 a zilei solicitate de utilizator şi expiră la ora 24,00 a ultimei zile a duratei pentru care a fost achitat tariful de utilizare.