Preşedintele legislativului ungar a spus: marile doamne ale Transilvaniei – care au câştigat acest titlu prin autoritate morală şi atitudine exemplară – au fost de cele mai multe ori soţii de principi, însă Mária Wittner, născută la Budapesta şi crescută într-un orfelinat, nu a avut parte decât de sărăcie şi oprimare în patria sa subjugată de comunism, totuşi, în 1956 şi-a dat inima şi sufletul pentru libertatea patriei.
László Kövér a subliniat: eroii maghiari din ’56 au fost motivaţi şi îmboldiţi de dorinţa de libertate chiar şi atunci când, pe 4 noiembrie 1956, Uniunea Sovietică a atacat Ungaria cu un număr mai mare de tancuri decât Hitler Polonia în momentul invaziei din 1939.
„În 1956, politica marii puteri în Est a înjunghiat libertatea maghiară, politica marilor puteri din Vest a lăsat-o să sângereze până la moarte, iar lumea întreagă a privit agonia poporului maghiar cu milă şi neputinţă. După cele întâmplate în 1956, nimeni din lume nu are dreptul să dea Ungariei lecţii morale şi politice despre război şi pace” – a arătat preşedintele parlamentului.
El a reamintit: Mária Wittner, care a luptat şi a fost rănită pe baricade, a fost condamnată la moarte în 1958, a petrecut 200 de zile pe culoarul morţii, dar în final, proscrisă şi spoliată, a supravieţuit comunismului.
Nu s-a născut luptătoare pentru libertate, ea a devenit luptătoare pentru libertate din cauza comuniştilor. Nu s-a pregătit nici pentru politică, a fost făcută politician de nedreptăţile schimbării de regim – a precizat László Kövér.
„Înainte de turul al doilea al alegerilor parlamentare din 2006, a spus luptându-se cu lacrimile, că dacă nu vom reuşi schimbarea, cea de-a 50-a aniversare a revoluţiei va fi sărbătorită de comunişti. Apoi, când a sosit aniversarea rotundă a lui Octombrie 1956, când poliţia călare a atacat în galop pensionari îmbătrâniţi în cinste, au vânat familii cu gloanţe de cauciuc şi a bătut bestiali trecători care nici nu au participat la comemorare, a trebuit să ne dăm seama cum arată celebrarea revoluţiei din 1956 de către comunişti” – a reamintit preşedintele parlamentului.
În discursul său, László Kövér i-a comemorat şi pe transilvănenii care s-au solidarizat cu lupta pentru libertate din Ungaria din 1956 şi au încercat să se organizeze, pe martirii şi cei care au suferit, care au demonstrat şi ei prin sacrificiile lor cât de „importantă este libertatea pentru cei care nu au primit-o ca moştenire”.
„Când a trebuit să lupte pentru naţiune, să se ridice pentru dreptatea lui 1956, firava, amabila şi discreta Mária a ştiut să se lupte cu o forţă copleşitoare. Până la moarte, ea a fost prezentă peste tot unde a putut face ceva pentru solidaritatea naţiunii şi împotriva minciunilor comunismului. Este un mare dar al Providenţei faptul că generaţia noastră a putut să o întâlnească, să colaboreze cu ea, să înveţe de la ea” – a subliniat preşedintele parlamentului în cadrul comemorării.
Sâmbătă a fost vernisată în foaierul Palatului Culturii din Târgu Mureş expoziţia itinerantă dedicată luptătorilor pentru libertate din 1956, iar organizatorii, Asociaţia Patrioţilor a lansat cu această ocazie volumul comemorativ recent publicat sub titlul „Steagul trebuie dus mai departe”, care o omagiază pe Mária Wittner.
Expoziţia itinerantă organizată în memoria luptătoarei pentru libertate din 1956 şi fostă deputată Fidesz, decedată în urmă cu doi ani, poate fi vizitată la Târgu Mureş până în 31 octombrie.
Sursa: MTI