Novák, duminică, la Sfântu Gheorghe, la evenimentul de inaugurare a Căminului Reformat pentru Vârstnici „Szilvássy Carola”.
Preşedintele Ungariei a subliniat: cu cât sunt mai grele vremurile, cu atât trebuie făcute mai multe pentru cei aflaţi în dificultate, iar acesta este încă un motiv pentru care ceea ce face Fundaţia Creştină “Diakónia” din Sfântu Gheorghe – cea care a avut ideea realizării căminului pentru vârstnici inaugurat acum, care are o sută de locuri – este ceva exemplar.
Căminul poată numele Carolei Szilvássy, care a lucrat, printre altele, ca soră medicală în Primul Război Mondial, a colectat donaţii pentru diverse activităţi de caritate şi a ocupat şi funcţia de preşedinte în Asociaţia Femeilor Reformate din Cluj, a spus Katalin Novák. Ea a dus o viaţă de-a lungul căreia “a respectat regulile doar atât cât a fost absolut necesar”, viaţa sa fiind un bun exemplu pentru modul în care libertatea poate fi pusă în slujba iubirii.
“Fie că ne aflăm în Ţinutul Secuiesc sau în Ungaria, noi, maghiarii, iubim libertatea şi ne dorim libertatea, iar dacă trebuie, luptăm pentru ea. Această libertate exterioară şi interioară, pentru care luptăm iar şi iar, o punem în slujba iubirii”, a spus şeful de stat.
Preşedintele maghiar a constatat că acum sunt vremuri dificile: preţurile cresc, după ani de abundenţă relativă, acum au sosit nişte ani mai grei, în plus, în vecinătate se desfăşoară un război teribil, în care sunt prinşi şi maghiari – aceştia duc lipsuri, se află în pericol de moarte şi îşi sacrifică viaţa, motiv pentru care maghiarii îşi doresc pacea.
“În această perioadă tot mai lipsită de pace, aceasta poate fi creată prin acordarea a şi mai multă atenţie celora care trec aproape neobservaţi: bolnavii, săracii, vârstnicii. Avem obligaţia de a ne întoarce privirea către cei aflaţi în nevoie – şi atunci când o ducem bine, şi atunci când ducem lipsuri”, a declarat Katalin Novák. Şeful de stat maghiar a adăugat că în timp ce înainte, responsabilitatea faţă de familie şi de rude a oamenilor care trăiesc în comunităţi tradiţionale a fost incontestabilă în întreaga lume, astăzi modul de viaţă tradiţional dispare, chiar şi în Ţinutul Secuiesc.
Dar trebuie, oare, să acceptăm faptul că există mai puţine familii mari, că nepoţii născuţi târzii întâlnesc rar bunicii, că cei de vârsta mijlocie au agenda plină de sarcini de rezolvat şi nu pot avea grijă de părinţii care deseori se află la depărtare, că vecinii nu se mai cunosc după nume, că bisericile sunt umplute numai la sărbători, că cei aflaţi în nevoie caută ajutor mai întâi pe telefonul mobil, şi doar apoi în imediata lor apropiere? – a întrebat preşedintele maghiar.
“Răspunsul nostru comun la aceste întrebări este iubirea, lupta alimentată de iubire pentru familiile puternice, numeroase, pentru copiii născuţi la timp, pentru unitatea dintre cei tineri şi cei în vârstă, pentru comunităţile vii, în care oamenii se susţin unii pe ceilalţi, pentru un număr mare de credincioşi, pentru o naţiune maghiară unită. Puteţi conta pe noi în această luptă, iar noi contăm pe dumneavoastră”, a declarat preşedintele maghiar, la Sfântu Gheorghe.
În discursul susţinut în cadrul inaugurării, episcopul Eparhiei Reformate a Ardealului, Béla Kató, a subliniat: cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la apariţia Reformaţiei, Guvernul Ungariei a oferit un sprijin semnificativ pentru eforturile de construire şi dezvoltare a unor instituţii ale Eparhiei Reformate a Ardealului. Fără ajutorul guvernului maghiar nu ar fi luat naştere nici Căminul Reformat pentru Vârstnici “Szilvássy Carola”, care va putea găzdui zeci de vârstnici aflaţi în nevoie, în clădirea ridicată pe un teren care a fost donat de către Primăria Sfântu Gheorghe.
“Mulţumim că patria-mamă ne protejează şi ne sprijină; renovând biserici, construind o universitate, înfiinţând creşe şi grădiniţe, ceea ce oferă copiilor noştri oportunităţi tot mai multe de a studia în limba maternă şi de a prospera acasă, în locurile lor natale”, a spus primarul oraşului Sfântu Gheorghe, Árpád Antal, exprimând recunoştinţa comunităţii secuieşti. Edilul a mulţumit şi Bisericii Reformate pentru eforturile depuse pentru păstrarea identităţii maghiarilor.
În cursul dimineţii, preşedintele Katalin Novák a participat la Sfântu Gheorghe la o slujbă de Rusalii, iar apoi a inaugurat – împreună cu episcopul reformat Béla Kató – nouă clădire a şcolii primare din cadrul Colegiului Reformat de la Sfântu Gheorghe, construită tot cu sprijinul statului maghiar.
Sursa: MTI