Rezolvarea contestaţiilor duce la scumpiri ale şoselelor de mare viteză. Un tronson din autostrada A3 Câmpia Turzii – Târgu Mureș, lotul 1, de pildă, are un nou constructor (asocierea Itinera Spa – Retter Projectmanagement SRL) după ce compania de Drumuri a reevaluat ofertele.
Pentru realizarea celor 9,2 kilometri de şosea de mare viteză vor fi nevoie acum de 45 de milioane de euro.
Asta în condiţiile în care, în toamna anului trecut, contractul a fost atribuit către o altă firmă (Strabag) pentru aproape jumătate din prețul actual (28 de milioane de euro).
Acest lot a mai fost contractat şi în 2015. Un an mai târziu, însă, constructorul care semnase contractul a decis rezilierea lui pentru că autoritățile nu au fost capabile să dea ordinul de începere a lucrărilor nici după douăsprezece luni.
Digi 24
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.