Tinerii ocupă încă un loc destul de important printre infractori. Este păcat, pentru că la această vârstă se conturează imaginea vieţii fiecăruia. Şi este foarte greu să repari răul făcut.
Ce ar trebui să reţinem când discutăm despre delincvenţa juvenilă?
– consumul de alcool duce foarte des la ceartă (violenţă verbală) şi la bătaie, pentru atunci când bei, realitatea se schimbă pentru persoana respectivă, i se par tot felul de lucruri, i se pare că celălalt se uită urât, că are ceva cu el, ori îşi aminteşte de certuri sau probleme mai vechi…şi scandalul este gata;
– de la violenţa verbală – ceartă – până la bătaie mai este foarte puţin;
– o simplă palmă sau o singură lovitură poate fi de multe ori ceva mult mai grav, poate duce chiar la moarte, chiar dacă nu a existat această intenţie la început;
– de la o palmă sau un pumn în faţă, poţi ajunge să fi cercetat şi condamnat pentru lovituri cauzatoare de moarte, pentru care pedeapsa este închisoarea;
– de multe ori tinerii comit tot felul de fapte pentru că îi îndeamnă prietenii şi le este ruşine să spună că nu vor să facă acel lucru, ca să nu râdă prietenii de ei; însă până la urmă îşi pot distruge viaţa din această cauză;
– atunci când ştii că ceea ce te îndeamnă prietenii tăi să faci este greşit, refuză să iei parte, va fi mult mai bine pentru viaţa şi viitorul tău;
– dreptatea nu se face de unul singur! Uneori, chiar dacă ai avut motive întemeiate să faci ceva, poţi ajunge să ai tot tu necazuri! Astfel, dacă cineva refuză să îţi dea înapoi banii pe care i-ai împrumutat, dacă intri la el în casă sau îl loveşti ca să îţi dea banii, poţi să ajungi tot tu cercetat de poliţie pentru violare de domiciliu, pentru loviri sau chiar mai rău. De aceea, în astfel de situaţii trebuie să vă adresaţi poliţiei, nu să vă băgaţi şi mai mult în necazuri;
NU UITAŢI că o greşeală vă poate afecta întreaga viaţă : veţi fi luaţi „la ochi” de Poliţie, lumea vă va judeca, veţi găsi mult mai greu un loc de muncă dacă aveţi un cazier, ca să nu vorbim de impactul unei astfel de experienţe asupra psihicului vostru şi al celorlalţi membri ai familiei! Nu lăsaţi nimic să vă umbrească tinereţea – din păcate o trăim doar o dată, nu e o repetiţie generală pentru spectacolul vieţii!
(Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii)
Prevenirea delicvenţei juvenile
Category: Stirile Punctul