Prevenirea criminalităţii reprezintă una dintre acţiunile prioritare ale poliţiei. Astfel Inspectoratul General al Poliţiei Române – Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi Groupama Asigurări S.A., a iniţiat Campania „INFRACTORII TE POT CUNOAŞTE MAI BINE DECÂT CREZI”, având ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţi de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor.
Activităţile campaniei vizează şi judeţul Mureş. Având în vedere că în această perioadă staţiunile sunt vizitate de un număr mare de turişti, poliţiştii au considerat oportună informarea acestora. Poliţiştii împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş au purtat discuţii cu turiştii din staţiunea Sovata, informându-i şi prin distribuirea unor pliante şi fluturaşi despre măsurile minime pentru a nu cădea victime hoţilor şi tâlharilor.
„Şi pe această cale, ţinem să amintim cetăţenilor o serie de măsuri în vederea prevenirii tâlhăriilor, una din cele trei categorii de infracţiuni care fac obiectul prezentei campanii:
– Evitaţi expunerea ostentativă a bijuteriilor din aur!
– Nu purtaţi în poşete mai mulţi bani decât aveţi nevoie!
– Utilizaţi carduri bancare, însă nu notaţi codul PIN pe card sau pe hârtiuţe pe care hoţul le găseşte în poşetă!!
– Evitaţi să utilizaţi prea mult telefonul mobil pe stradă! Este o tentaţie şi vă distrage atenţia
– Protejaţi-vă copiii pentru a nu deveni victime!”, se arată în comunicatul IPJ Mureş.
Şi un sfat tot din partea poliţiştilor:
„În cazul în care integritatea corporală sau viaţa vă sunt puse în pericol, renunţaţi la bunurile smulse sau pretinse de agresor, întrucât viaţa şi sănătatea sunt prioritare! Reţineţi – dacă este posibil – cât mai multe semnalmente ale acestuia: înălţime, trăsături ale feţei, semne particulare, vestimentaţie, direcţia în care a fugit, particularităţi în vorbire sau comportament şi depuneţi de urgenţă o reclamaţie, în care să sesizaţi cele petrecute, la cea mai apropiată unitate de poliţie!”.
Compartimentul de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.