Consiliul Judeţean Mureş şi Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film din România(U.A.R.F.), în parteneriat cu Ansamblul Artistic „ Mureşul” organizează în perioada 24-26 noiembrie 2016, la Tîrgu Mureş, prima ediţie a Festivalului „ ZILELE FILMULUI ROMÂNESC”.
Ediţia din acest an are ca scop promovarea operelor cinematografice inspirate din literatura română, prezentate sub titlul „ Ecranizări din literatură”.
Timp de trei zile , la Sala de Spectacole a Ansamblului Artistic „ Mureşul”(fostul Cinematograf „ Unirea”, Bulevard 1848), vor fi difuzate câte două filme pe zi, ce se adresează atât publicul tânăr (elevi, studenţi), cât şi publicului matur.
Filme de referinţă inspirate din literatura română, precum „ Ciuleandra”, „Moromeţii”, „ Casa din Vis”, „ Osânda”, „ Tănase Scatiu”, „ Kira Kiralina” vor rula în prezenţa unor personalităţi din lumea cinematografică(regizori, actori, critici de film), urmând ca la sfârşitul fiecărei proiecţii să se stabilească un dialog cu publicul din sală.(Invitaţii speciali vor răspunde la întrebările spectatorilor, pe tema filmului vizionat).
Deschiderea Festivalului va fi precedată de o conferinţă de presă, ce va avea loc joi, 24 noiembrie 2016, ora 14,30 la sediul Ansamblului Artistic „ Mureşul”.