Primar, afacerist și hoț de curent din rețea. Primarul Spiru Șerban Crăciun reținut pentru 24 de ore!
În județul Mureș primarii nu-s cu nimic mai buni (sau mai răi …) decât fauna primarilor din alte zone ale României. Unu` e prins în cucuruz cu toar`șa secretară, altul e prins la furat din banii pentru proprii votanți, al treilea conduce beat-mort, ba este unul care teoretic are primăria blocată de-a totul din cauza proceselor și propririlor de conturi moștenite și lucrează cumva pe o asociație ”pe lângă” primărie. Ce mai încolo-ncoace, e o junglă.
Dar azi vorbim despre o mică mafie locală care funcționa de minune în comuna Sânpetru de Câmpie unde nu doar ”șeful” fura curent (la propriu, pe bune) ci o ”gașcă” de apropiați. O mică mafie locală care a pus la cale mai multe metode de a se racorda ilegal la rețeaua de curent, de altfel cunoscute de cei interesați. Situația însă pare a fi mult mai gravă decât în alte situații nu doar pentru că este implicat primarul comunei ci și prin dimensiunea prejudiciului care pare a se configura în urma celor 20 de percheziții domiciliare. Au participat echipe de investigatori din mai multe județe și ancheta la fața locului s-a desfășurat pe mai multe ore.
Acum la ore de seară informațiile par să arate că primarul Spiru Șerban Crăciun a fost reținut pentru 24 de ore și va fi prezentat mâine conform procedurii în fața judecătorului. Sursele noastre din lumea politică ne spun că primarul ar fi fost supus anchetei pe parcursul a mai multe ore la sediul IPJ Mureș unde polițiștii și procurorul de caz au luat în final decizia de a-l reține pentru 24 de ore.
Vom reveni cu amănunte.
Cristian Teodorescu
