Şeful Gărzii de Mediu Mureş, Ovidiu Condurache, a anunţat marţi că instituţia sa a amendat Primăria Târgu Mureş cu 10.000 de lei întrucât ar fi schimbat destinaţia unui spaţiu verde situat pe strada Mihai Viteazu, tăind opt arbori pentru a face o bandă de circulaţie suplimentară, fără a avea documentaţie de urbanism. ‘Am dictat o amendă de 10.000 de lei, nu neapărat pentru tăieri, ci pentru că pentru noul aliniament de pe strada Mihai Viteazu, unde s-a creat o nouă bandă de circulaţie, prin tăierea a opt copaci, trebuia o documentaţie de urbanism legal întocmită. Am dat amenda respectivă pentru că s-a schimbat destinaţia de spaţiu verde fără să existe documentaţie de urbanism’, a afirmat Ovidiu Condurache.
El a precizat că sesizările primite în ultima săptămână de la diverse organizaţii de mediu şi de la UDMR cum că municipalitatea ar fi tăiat ilegal o serie de arbori nu s-au confirmat, întrucât au fost aprobate de comisia tehnică însărcinată cu avizarea lucrărilor din oraş şi figurează în planul anual de tăieri.
Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a declarat presei marţi că nu va plăti amenda dictată de Garda de Mediu, o va contesta şi a subliniat că are încredere în justiţie. Potrivit primarului, documentaţia de urbanism pentru strada Mihai Viteazu era în curs de elaborare şi că a primit amenda respectivă din cauza presiunilor care ar fi fost făcute de unii oameni politici asupra instituţiilor. ‘Există hotărâri de Consiliu Local, de comisii, deci era hotărâtă tăierea copacilor, inclusiv a celor de pe strada Mihai Viteazu, cu sau fără bandă nouă de circulaţie. Eu, ca bun gospodar, am lărgit strada, dar faptul că am făcut o nouă bandă nu e treaba Gărzii de Mediu. Documentaţia de urbanism era în curs de elaborare. Dacă vrea cineva să-ţi găsească ceva, găseşte oricum ceva, cu multă abnegaţie (…) E jenant, o bătaie de joc, păcat că aceste instituţii sunt forţate de oameni politici, sunt presiuni. E inacceptabil. Eu plantez mii de copaci anual, le ofer târgumureşenilor un ambient plăcut şi nişte domni parlamentari plângeau pe scoarţa de copac’, a spus Dorin Florea, făcând referire la protestul de duminică la care au participat şi vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, precum şi Gyorgy Frunda.
AGERPRES