Primăria Cheţani executată silit pentru un site nefuncţional
Primăria Cheţani executată silit pentru un site nefuncţional

Primăria Cheţani executată silit pentru un site nefuncţional

Administratorul unei societăţi de apartament din Harghita a convins în 2008 zeci de primari din toată România să semneze contracte pentru furnizarea de servicii IT banale. Din cauza unor clauze dubioase din contract, majoritatea primăriilor sunt acum executate silit din bani publici pentru milioane de lei, în unele cazuri.

. Suma uriaşă pe care ar urma să o primească din bani publici un fost ma… În urmă cu 12 ani, chiar în lunile premergătoare alegerilor locale 2008, zeci de primării din toată România semnau contracte de „furnizarea de servicii WEB şi servicii SAAD-Sistem Avansat de Administrare a Documentelor – întreţinere de resurse logice de tehnologia informaţiei“ cu o societate intitulată Impact Com SRL, vând sediul în satul Sărmaş, judeţul Harghita.

Potrivit contractului, primarii urmau să plătească un abonament de 99 de euro lunar, iar furnizorul urma să le pună la dispoziţie gratuit un soft în valoare de câteva mii de euro. Primăriile puteau, la alegere, să primească un site nou şi servicii banale de mentenanţă.   Firma este total necunoscută pe piaţa serviciilor IT din România, iar majoritatea primăriilor semnatare aveau site-uri funcţionale. Nimeni dintre cei implicaţi în afacere n-a putut explica raţional rostul semnării acestor contracte.

În 2008, societatea Impact Com SRL avea un singur angajat. Pe de altă parte, cele mai multe primării care au acceptat contractul au ajuns după un deceniu în situaţia de a fi executate silit, în unele cazuri pentru datorii de milioane de lei, din pricina acestor înţelegeri.

Primăria Cheţani (Mureş) a plătit cu forţa peste 90.000 de lei firmei-fantomă din Harghita şi acum riscă să fie executată silit pentru 2 milioane de lei. Lista continuă, fiind vorba de zeci de primării din toată ţara. Reporterii „Adevărul” au numărat peste 25 de comune aflate în proces cu firma Impact Com, dar lista estimată a celor care au semnat contracte poate atinge numărul de 100 fiindcă administratorii societăţii din Harghita ar fi externalizat spre altă firmă serviciile.

Citeste mai mult: adev.ro/q5vk5w