Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe intenţionează să restricţioneze accesul autovehiculelor de peste 3,5 tone în oraş pentru a proteja infrastructura rutieră.
Primarul Antal Arpad a declarat, joi, că municipalitatea a investit în ultimii ani foarte mulţi bani pentru a reabilita şi moderniza străzile din oraş şi nu este de dorit ca acestea să se degradeze din cauza maşinilor de mare tonaj.
„Vom lansa în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind staţionarea, parcarea şi regimul de acces şi circulaţia autovehiculelor care au o masă totală mai mare de 3,5 tone în municipiul Sfântu Gheorghe. Am investit foarte mult în infrastructură în ultimii ani şi dorim să protejăm această infrastructură. Nu se va mai putea intra oricând, cu orice maşină pe teritoriul oraşului. Practic, străzile care rămân fără restricţie în acest moment sunt străzile Lunca Oltului, Păiuş David, Constructorilor, Joszef Attila şi Jokai Mor, urmând ca după ce vom da în folosinţă şoseaua de centură a oraşului să restricţionăm circulaţia şi pe străzile Păiuş David, Constructorilor şi Lunca Oltului (…) În rest, dincolo de restricţii, autovehiculele mari, cele de peste 3,5 tone, vor trebui să plătească o taxă şi să solicite o autorizaţie de acces în municipiul Sfântu Gheorghe (…) Deci, vor fi şi restricţii, în sensul în care nu vor putea intra în anumite zone ale oraşului, şi va fi şi cu taxă, deci vor fi taxe pe o zi, taxe pe lună, iar pentru cei care au sediul social în Sfântu Gheorghe vor fi taxe pe şase luni sau 12 luni sau abonamente”, a afirmat primarul Antal Arpad.
El a menţionat că municipalitatea va oferi firmelor din oraş posibilitatea de a se muta în Parcul Industrial de la Câmpu Frumos.
„În această lună sau la începutul lunii viitoare vom aproba un PUZ în Parcul industrial de la Câmpul Frumos, unde am făcut nişte parcele mai micuţe pentru acele firme care, eventual, ar dori să se mute din oraş în parcul industrial, pentru că şi acele firme care acum au sediul în Sfântu Gheorghe şi sunt în zone mixte, deci locuinţă, servicii şi aşa mai departe, peste un an sau peste 2 ani nu vor mai avea acces. Deci, vor fi anunţaţi încă de acum. O să port discuţii cu ei ca să aibă timp, să vedem dacă reuşesc într-un an sau 2 ani, dar trebuie să ştie că vor fi restricţionaţi, pentru că nu e normal ca un camion să intre pe Bulevardul Grigore Bălan sau pe strada Ciucului. Adică sunt străzi nou-nouţe şi distrug infrastructura. Uitaţi, am făcut ieri o poză în Piaţa Kalvin, e un camion cu lemne cu două remorci. Vă daţi seama, problema este că strică, intră peste spaţii verzi, strică bordurile, străzile, deci nu se poate ca pentru profitul unora noi să cheltuim bani să ţinem infrastructura. Deci, musai trebuie să facem şi aceşti paşi ca să protejăm ceea ce am construit, că dacă nu, noi construim şi alţii strică şi n-am făcut nimic”, a spus primarul municipiului Sfântu Gheorghe. AGERPRES