„Municipiul Sighișoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante:
Șef birou – Biroul Ordine Publică în cadrul Serviciului Public Poliția Locală
Condiții specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă : științe juridice, științe militare, informații și ordine publică, științe administrative, științe economice, marketing;
- studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, în condiţiile legii;
- Vechime cel puțin 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice.
Concursul se organizează la sediul Municipiului Sighișoara, Piața Muzeului nr. 7, județ Mureș, astfel:
– proba scrisă: 07.12.2017, ora 11,00;
– interviul: 11.12.2017, ora 11,00.
Data până la care se pot depune dosarele de înscriere: în termen de 20 zile de la data publicării anunțului în Monitorul Oficial al României – partea a III-a.
Condițiile pentru participarea la concurs, condițiile de desfășurare a concursului, bibliografia și conținutul dosarului de înscriere la concurs, sunt afișate la sediul instituției și pe site-ul oficial al instituției: www.sighisoara.org.ro
Informații suplimentare se pot obține la sediul Municipiului Sighișoara, la secretarul comisiei de concurs – camera 72 sau la telefon: 0265-771280.”
PRIMAR,
Ovidiu – Dumitru Mălăncrăvean
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.