Aflată doar la nivel de intenție deocamdată, ideea unui împrumut major prin care să se finanțeze câteva dintre proiectele mari pentru Târgu Mureș se vehiculează deja de câteva luni. Gradul de îndatorare al Primăriei este de aproximativ 2% și va avea destinația exclusivă de a finanța investiții în infrastructura orașului în condițiile în care alte tipuri de finanțări nu vor putea fi accesate, respectiv pentru a cofinanța proiecte de investiții.
Deși încă nu este foarte clară lista exactă de investiții care ar urma să beneficieze de acest împrumut major primarul Soos Zoltan a menționat cofinanțarea podului din Aleea Carpați, o parte din drumul de legătură dintre breteaua de la autostradă și Corunca, probabil cofinanțarea proiectelor de parcări etajate care nu-și găsesc nici investitor nici sursă de finanțare.
Acest subiect va fi tranșat prin dezbatere publică și hotărâre a Consiliului Local Municipal Târgu Mureș în lunile următoare.