Primarul din Nadeş, incompatibil

Primarul din Nadeş, incompatibil

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul lui IVAN ERHARDT LASZLO, Primar al comunei Nadeș. Începând cu anul 2012 deține și exercită simultan funcția de primar și calitatea de titular în cadrul „Ivan Erhardt Laszlo Întreprindere Individuală”, având ca obiect principal de activitate creșterea bovinelor. În perioada 2012 – 2017 a realizat venituri din activități agricole/comerciale în valoare de 48.609 lei.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Foto: Facebook