Primarul din Reghin trimis în judecată de DNA
COMUNICAT DE PRESĂ
În calitate de Primar al municipiului Reghin, doresc să aduc la cunoștința cetățenilor faptul că Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Târgu Mureș a dispus trimiterea mea în judecată, astazi 05.09.2025, pentru abuz in serviciu, fiind vorba despre achiziționarea unor servicii juridice în anul 2021, în interesul municipiul Reghin, în valoare de 6.000 lei, o achiziție directă, fără a exista o hotărâre a Consiliului Local. În aceste condiții urmează a se clarifica dacă era nevoie sau nu de această hotărâre.
Subliniez că această etapă face parte dintr-o procedură judiciară în curs, iar potrivit legii mă bucur în continuare de prezumția de nevinovăție.
Cred în nevinovăția mea și am încredere deplină în actul de justiție. Voi colabora cu toate instituțiile abilitate pentru clarificarea situației. Totodată, îmi voi exercita în continuare mandatul cu responsabilitate, în interesul comunității pe care o reprezint.
Consider important ca locuitorii municipiului Reghin să fie informați în mod direct și transparent cu privire la aceste aspecte. Voi respecta parcursul legal al dosarului și mă voi abține de la comentarii suplimentare care ar putea interfera cu actul de justiție.
Primarul municipiului Reghin
