Evenimentul intitulat ”Primăvară în șezătoare”, organizat de Municipiul Reghin în colaborare cu Muzeul Etnografic ”Anton Badea” se va desfășura în 3 martie, astfel:
Între orele 16.00-16.40, Deschiderea expoziției temporare „Costumul popular- fereastră spre cer”, colecție Jiga Marioara;
Între orele 16.50 – 20.00 Arta borangicului, în șezătoare, invitată familia de sericicultori Niculescu.
”Șezătoarea este o activitate educațională care se desfășoară lunar și care reunește creatorii populari și oamenii interesați de arta populară; în cadrul șezătorii se organizează cursuri de cusut periodic, care vizează încurajarea si stimularea creativității, inițiativa de a promova autenticitatea, prin mijloace diverse”, potrivit managerului Muzeului Etnografic, Man Roxana.
Imola Grama