Sezonul de schi e în plină desfășurare și pentru pasionații acestui sport calitatea serviciilor oferite de domeniile schiabile este esențială, în acest sens demersurile Consiliului Județean Harghita prin ADI Harghita au prins contur prin dezvoltarea #SkiHarghita, prima regiune de schi din România, care în prezent include 12 pârtii de schi din 6 locații.
Accesul pe aceste pârtii se va putea face de sâmbătă, 22 ianuarie, utilizând o singură cartelă ce poate fi achiziționată la pârtia de schi aleasă. În acest sens au fost distribuite către operatorii domeniilor schiabile 14.000 de cartele.
“Turismul devine din ce în ce mai puternic în județul Harghita. Prin ADI Harghita, sub coordonarea vicepreședintelui consiliului județean, Biró Barna Botond și a directorului Szabó Károly am reușit să dezvoltăm servicii care sunt Family Friendly. Mergem mai departe și pe lângă oferta de schi vom include și oferte de wellness, astfel încât, printr-o singură aplicație, să poată fi accesate cât mai multe servicii. Dorim prin diversificarea serviciilor să oferim posibilitatea familiilor din județul Harghita să obțină venituri din turism dar și din promovarea și comercializarea produsele locale, tradiționale și ecologice” a apreciat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
Mai multe detalii cu privire la posibilitățile de petrecere a timpului liber în județul Harghita pot fi găsite aici: https://visitharghita.com/