Primul transplant renal efectuat într-o unitate sanitară privată din România avut loc joi, 1 decembrie 2016 la Spitalul “Sf. Constantin” Brașov – Centrul de Transplant Renal „Profesor Gilles Mentha”. Transplantul s-a desfăşurat sub coordonarea medicului primar de chirurgie, tîrgumureşeanul dr. Bogdan Moldovan, şeful secţiei de chirurgie şi al doilea chirurg român cu diplomă de certificare ESOT pentru transplantul multiorgan. Echipa condusă de dr. Moldovan a efectuat un transplant de la donor viu înrudit, tată-fiică din Miercurea Ciuc, judeţul Harghita. Pacienta de 21 de ani, diagnosticată din primăvara lui 2016 cu insuficienţă renală cronică se afla sub hemodializă. Rinichiul a fost prelevat laparoscopic de la tatăl fetei, de 42 de ani, de o echipă condusă de dr. Christophe Iselin, șeful secției de urologie în cadrul Spitalului Universitar Geneva.
„Efectuarea transplantului renal la Brașov reprezintă pentru mine și colectivul medical pe care îl coordonez un deziderat cu care am pornit la drum în 2011, atunci când am decis să părăsesc Elveția pentru a reveni în România și a atinge vârful performanței medicale la Spitalul Sf. Constantin. Am întâmpinat numeroase obstacole pe parcurs, unele birocratice, altele ce țin de mentalități, însă acestea nu ne-au dat înapoi, ci ne-au ambiționat chiar mai mult pentru a dovedi că se poate! Ne dorim chiar să avem o activitate constantă în acest centru, în luna decembrie fiind așteptat pentru evaluare un nou cuplu care ar putea fi transplantat la începutul anului viitor”, a declarat dr. Bogdan Moldovan, pentru MagnaNews.
Medicul primar Moldovan a explicat şi de unde vine denumirea Centrului de Transplant Renal. „Centrul de Transplant Renal „Profesor Gilles Mentha” şi-a primit numele în memoria profesorului care mi-a fost mentor şi care şi-a manifestat în numeroase rânduri susţinerea pentru acest demers, dar şi în onoarea parteneriatului pentru performanţă pe care instituţia l-a semnat cu Spitalul Universitar din Geneva”, a precizat dr. Bogdan Moldovan, medic șef secție chirurgie la Spitalul Sf. Constantin.
După transplantul reuşit, dr Moldovan a postat pe pagina de socializare următorul mesaj:
„Dragi prieteni,
Va multumim tuturor celor care ati facut posibil acest moment deosebit si tuturor celor care v-ati bucurat alaturi de noi.
Pacientii sunt in perfecta stare, grefa renala functioneaza perfect producand in primele 14 ore 7900 ml de urina, in urmatoarele 24 de ore 3500 ml, astfel incat creatinina a ajuns la 0.8 la 24 h de la transplant(ieri la 18) si la 0.5 astazi. Transplantul transforma un om bolnav intr-unul sanatos. Gandurile noastre bune sa-i insoteasca pe mai departe!
Va multumesc tuturor”
EM
FELILICITARI ! multe reusite in continuare.
Felicitari. Si sanatate pacientei.