Prințul Charles de Wales îi îndeamnă pe români să își petreacă vacanțele în România și să descopere “bogățiile de necrezut” ale acesteia, afirmând, într-un film realizat recent și prezentat marți la reședința sa din localitatea covăsneană Valea Zălanului, că țara noastră este “admirabilă” și “uimitoare” ca diversitate. Filmul, care are o durată de cinci minute, a fost realizat de jurnalistul britanic Charlie Ottley, producătorul seriei de documentare Wild Carpathia, cu scopul de a sprijini industria turismului din România, scrie Agerpres.
Prințul Charles, care narează acest film, spune că a venit pentru prima dată în România în urmă cu 20 de ani și că a descoperit o țară “uimitoare”, menționând că țara noastră ocupă un loc deosebit în inima sa, iar la fiecare vizită o parte din el “se simte acasă”. “România este o țară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare și mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele și mănăstirile Bucovinei, Moldovei și Maramureșului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecțiile neprețuite din muzeele Bucureștiului sau frumusețea sălbatică a defileului Porțile de Fier, castelele, munții și satele săsești ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului și Crișanei. Moștenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortărețele dacilor și cetățile grecești Histria și Argamun. O atât de bogată diversitate naturală și culturală reunite sub același drapel e remarcabilă și e una dintre caracteristicile care fac din România acest colț deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeași măsură este hotărârea poporului român de a-și conserva și păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meșteșugurile și tradițiile și de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construiește un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute și apreciate de tot mai mulți oameni”, menționează Prințul Charles în film.
Alteța Sa îi îndeamnă pe români să-și descopere țara și să fie mândri de natura, fauna sălbatică, gastronomia, tradițiile și cultura lor. “Anul acesta trăim cu toții momente de profundă schimbare, în care viețile noastre au fost bulversate de prima pandemie majoră din istoria contemporană. Este o perioadă de imensă incertitudine și teamă nu doar pentru siguranța celor din jurul nostru, a prietenilor și familiilor noastre, ci și pentru viitoarea bunăstare și mijloacele de trai ale atâtor oameni. Peste tot în lume țările și-au închis granițele și oamenii au fost nevoiți să pună capăt călătoriilor. Sunt conștient de efectul devastator al acestei situații asupra sectorului turistic, a hotelurilor, restaurantelor și altor întreprinderi turistice, dar și a milioanelor de locuri de muncă ce depind de ele. Dar timpul petrecut acasă oferă, la rândul său, nenumărate ocazii minunate de a explora și de a descoperi. Pe măsură ce restricțiile sunt eliminate oamenii vor dori să călătorească din nou și să redescopere lumea din jurul lor. E de înțeles că mulți vor dori să ia primul avion și să schimbe familiarul cu o gură de aer străin. Totuși, acum e momentul ideal să ne redescoperim rădăcinile și să refacem legătura cu moștenirea noastră. Sunt convins că românii care vor face astfel vor găsi nenumărate motive să se bucure și să fie mândri de țara lor”, subliniază Prințul Charles de Wales. Prințul Charles regretă că, din cauza pandemiei, anul acesta nu a putut călători în România, dar spune că va continua să pledeze pentru protejarea “comorilor unice” ale României. “În ce mă privește, România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoșii mei pe Vlad Țepeș, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putință, să pledez pentru importanța protejării și celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiției culinare, a prețioasei biodiversități, a faunei sălbatice și a pădurilor maiestuoase. Sunt multe locuri de explorat și turismul domestic are un potențial excepțional de a crea noi locuri de muncă, de a genera prosperitate până și în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez, deci, pe toți românii să descopere bogățiile de necrezut care se află între granițele admirabilei voastre țări, iar atunci când voi putea să călătoresc din nou în România va fi pentru mine o ocazie deosebită pe care o voi prețui”, mai spune Prințul Charles.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/turism/video-printul-charles-ii-indeamna-pe-romani-sa-isi-petreaca-vacantele-in-romania-si-sa-descopere-bogatiile-de-necrezut-ale-acesteia-19441712