În data de 29.08.2024, cadrele Direcției Poliția Locală Târgu Mureș au întocmit 63 procese verbale, aplicând amenzi în valoare totală de 13.990 lei și 7 avertismente. Polițiștii locali au efectuat 49 legitimări și au emis 34 invitații, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au săvârșit anumite fapte antisociale.
În echipaje mixte cu efective ale Poliției Municipiului Târgu Mureș, cadrele Direcției Poliția Locală au efectuat misiuni de patrulare pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță în oraș.
La ora 07:24, un cetățean a sesizat depozitarea de deșeuri pe trotuarul străzii Morești, o patrulă formată din responsabili de cartier identificând autorul faptei, în persoana numitului G.I., pe care l-a sancționat contravențional cu suma de 2.000 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 302/2021.
Mai mulți cerșetori au fost semnalați, prin aplicația WhatsApp, în intersecția de la Mureș Mall și în Piața Teatrului, aceștia fiind îndepărtați din zonele respective.
Un cetățean a sesizat, la ora 09:30, prezența unor cai lăsați în libertate pe str. Barajului, patrula mobilă de Intervenție dirijată la fața locului sancționând contravențional proprietarul animalelor – C.S., domiciliat în comuna Panticeu, județul Cluj – cu suma de 300 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991R.
La ora 11:06, un cetățean a sesizat consum de băuturi alcoolice pe str. Pomicultorilor, făptașul – C.T.E. – fiind amendat de patrula mobilă de Intervenție cu 500 lei, potrivit prevederilor aceluiași act normativ.
În timp ce se afla pe itinerariul de patrulare, echipajul mobil de Intervenție l-a depistat pe numitul G.G., care se deplasa cu un atelaj tras de cai pe str. Voincenilor, pe care l-a amendat cu 300 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 302/2021.
Poliția Locală Târgu Mureș le mulțumește cetățenilor municipiului pentru spiritul civic de care dau dovadă. Sesizările dumneavoastră pot fi făcute prin telefon la nr. 0265/250760- ofițerul de serviciu, la Dispeceratul Integrat de Urgență „112” sau prin WhatsApp la nr. 0723307126.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.