Alte sute de medicamente generice cu preţuri mici pot dispărea de pe piaţă în următorul an ca urmare a creşterii preţurilor la combustibil şi a modificărilor de reglementare a preţurilor în alte ţări europene care au România ca ţară de referinţă, conform datelor Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), organism reprezentativ al companiilor producătoare de medicamente generice din România.
Din cauza cumulării efectelor negative ale taxei clawback, politicii de preţ şi creşterii costurilor, APMGR estimează că preţul multor medicamente va ajunge mai mic decât costul de producţie, ceea ce va duce la delistarea acestora în România. Medicamentele ce vor fi delistate se vor adaugă celor peste 2.000 de medicamente care au dispărut de pe piaţă în ultimii ani, fie definitiv, fie înlocuite cu variante mai scumpe.
Principala povară pentru producătorii de medicamente generice o reprezintă taxa clawback, care a ajuns aproape de 20% şi care continuă să crească accelerat.
“Repetăm mereu autorităţilor că taxa clawback afectează în primul rând medicamentele generice, care sunt, de regulă, medicamente cu preţ mic, dar suntem ignoraţi. Dacă Guvernul menţine acelaşi nivel al taxei pentru medicamentele generice, în condiţiile în care şi costurile cu combustibilul cresc, nu face altceva decât să lovească în bătrâni şi bolnavi cronici, care nu vor mai găsi multe din cele mai răspândite medicamente de pe piaţă sau vor găsi variante mai scumpe, care vor necesita coplată,” a declarat Laurenţiu MIHAI, director executiv al APMGR.
Conform companiei de cercetare şi studii de piaţă CEGEDIM, 60% din cele peste 2.300 de medicamente care riscă să dispară de pe piaţă în perioada următoare sunt medicamente sub 25 de lei. Multe dintre acestea sunt produse în România, de producători români, care produc exclusiv generice.
La dispariţia medicamentelor contribuie şi politica actuală de preţ, care duce preţul medicamentelor din România la un minim european. Schimbările de reglementare a preţului în alte ţări europene care au şi România ca ţară de referinţă, pot duce la delistări din motive comerciale care vor afecta pacientul român.
“Niciun producător internaţional nu va risca să piardă pieţe mult mai mari, precum Germania, Franţa sau Rusia, pieţe de zeci de miliarde de euro anual, doar pentru că preţul din România este menţinut în mod artificial la un nivel extrem de redus,” a adăugat Mihai.
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) -www.apmgr.org- este o organizaţie non-guvernamentală şi indepedentă, care îşi propune să contribuie în mod activ la îmbunătăţirea accesului la tratament farmaceutic pentru pacienţii români.
Companiile membre APMGR au capacităţi de producţie în Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi Constanţa unde se produc peste 1.500 de medicamente generice acoperind toate clasele terapeutice, de la produse antireumatice şi antialergice, până la produse oncologice. Industria generică locală contribuie cu cca 1,5% la PIB, asigurând peste 8.000 de locuri de muncă. APMGR este afiliată la Medicines for Europe -www.medicinesforeurope.com- organizaţia reprezentativă a industriei producătoare de medicamente generice şi biosimilare din Europa.
News.ro