La invitația Asociației Localităților, Zonelor Istorice și de Artă din România (A.L.Z.I.A.R.), în perioada 31 martie – 01 aprilie 2017, municipiul Sighișoara, prin dl. Ioan F. Pascu, consilier superior în cadrul Compartimentului urbanism disciplina în construcții și patrimoniu UNESCO, a participat în calitate de conferențiar la Conferința internațională „SECURITY OF HISTORICAL CITIES – SIGURNOST POVIJESNIH GRADOVA”, care s-a desfășurat în orașul Split, din Croația.
Inițiatoarea conferinței a fost „Asociația Internațională de Poliție – Split – Clubul Regional Dalmația” (International Police Association – IPA SD), având drept co-organizator”Asociația Croată a Orașelor Istorice – HUPG”.
Evenimentul s-a bucurat de suportul „Organizației Orașelor din Patrimoniul Mondial – OWHC Quebec”, „MedCities”, din Barcelona și „EFFORT Hertogenbosch”, din Olanda, fiind sponsorizat de ministerele pentru turism, cultură, afaceri interne și justiție din Croația.
Conferința a fost dedicată problemelor de securitate ale orașelor istorice pentru că siguranța de zi cu zi este o necesitate de bază, care deține un rol-cheie în evaluarea calității vieții din fiecare comunitate locală.
Astfel, această conferință a încercat să adune la un loc cele mai bune practici și experiențe ce pot fi aplicate la nivelul comunităților locale, a orașelor și a municipiilor.
Organizatorii au mai intenționat ca această conferință să permită schimbul de modele și suportul specialiștilor nu numai în folosul Croației, ci și al regiunilor învecinate, în jurul Mediteranei, inclusiv Africa de Nord și Orientul Mijlociu.
Temele comunicărilor prezentate în cadrul conferinței au fost:
Vineri, 31.03.2017: – ”New York, Baltimore, Philadelphia – arhitectură, turism și securitate în practică”- Peter E. Tarlow, USA; ”Managementul siguranței la evenimentele majore într-un sit al Patrimoniului Mondial – Vechiul Quebec”- Serge Morin, Canada; ”Impactul criminalității asupra artei și a patrimoniului cultural – manifestări și măsuri preventive”- Sasa Kuhar, Slovenia; „Târgul de crăciun în centrul istoric din Lincoln – siguranța vizitatorilor și a participanților”- Stewart Brinn, Marea Britanie; „Vandalismul cu graffiti – probleme moderne ale centrelor istorice”- Alen Ostojic, Croația; „Supravegherea video a punctelor sensibile”- Antun Kresimir Buterin, Croația.
Sâmbătă, 01.04.2017: ”Riscurile de securitate apărute la patrimoniul mondial”- Zeynep Gul Unal, Turcia; „Centrele istorice și siguranța lor la foc – managementul riscului la foc în situl UNESCO din Sighișoara”- Ioan Fedor Pascu, România; „Parisul înainte și după atacurile teroriste”- Stephane Tijardovic, Franța; „Implicațiile economice ale orașelor istorice sigure” – Rand Eppich, Spania; „Modele de parteneriat pentru siguranța comunităților locale”- Pasko Ugrina, Croația.Numărul participanților s-a ridicat la aproximativ 150 de persoane din: Croația, SUA, Canada, Marea Britanie, Spania, Franța, România, Slovenia, Turcia și Muntenegru.
Din țara noastră…
… în caliatate de reprezentranți ai partenerilor din A.L.Z.I.A.R, au participat: Carmen Ștefănescu, secretar A.L.Z.I.A.R; Luminița Iatan, arhitect șef la C.J. Prahova; Andrea Tache, arhitect șef la C.J. Argeș; Liliana Albu, arhitect șef la C.J. Mehedinți; Dumitru Barbu, arh. O.A.R. filiala Vest Muntenia; Ioan Fedor Pascu, consilier superior Municipiul Sighișoara; Ion Dumitrel, președintele C.J. Alba; George Sinca, consilier personal al președintelui C.J.Alba; Margarin Șerban Blidaru; viceprimar Câmpulung; Corneliu Drăgan, artist plastic.
Întrucât delegatul orașului nostru a participat în calitate de conferențiar, taxa de participare precum și cheltuielile de transport și cazare au fost suportate de către organizatori.
O scurtă prezentare a conferinței poate fi vizualizată prin accesarea următorului link (TV Jadran): ttps://m.youtube.com/watch?v=PTtyZSiT6Ds&feature=youtu.be.
Cristina Vancea