Procurorii DNA au reținut un ofițer de poliție de la Poliția Municipiului Târgu-Mureș acuzat de provocarea intenţionată de accidente
Procurorii DNA au reținut un ofițer de poliție de la Poliția Municipiului Târgu-Mureș acuzat de provocarea intenţionată de accidente

Procurorii DNA au reținut un ofițer de poliție de la Poliția Municipiului Târgu-Mureș acuzat de provocarea intenţionată de accidente

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Târgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 noiembrie 2024, a inculpaților:

MANEA MARIUS, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Poliția Municipiului Târgu-Mureș – Biroul Rutier, pentru săvârșirea infracțiunilor de
– efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale,
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (4 infracțiuni),
– înșelăciune, fals intelectual, fals în declarații, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (toate săvârșite în forma autoratului, complicității sau participației improprii, în total 46 de infracțiuni) și

M.M.V., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune (4 infracțiuni), fals în declarații (2 infracțiuni), complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracțiuni) și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2021-2024, inculpatul Manea Marius ar fi desfășurat operațiuni de cumpărare-vânzare autovehicule și piese ale acestora (22 de situații), reprezentând acte de comerț în scopul obținerii de profit, incompatibile cu funcția, atribuția și însărcinarea pe care acesta le îndeplinea, în calitate de ofițer de poliție judiciară.
Activitatea infracțională a inculpatului ar fi vizat cu preponderență cumpărarea de autoturisme din afara țării, pe care ulterior le vindea pe piața auto second-hand. Unele dintre aceste autoturisme ar fi fost folosite de inculpatul Manea Marius la provocarea intenționată de accidente rutiere, în scopul de a încasa bani de la firmele de asigurări RCA. În majoritatea cazurilor, inculpatul Manea Marius ar fi beneficiat de sprijinul inculpatului M.M.V., precum și de sprijinul altor persoane.
Accidentele simulate ar fi avut loc în diferite orașe din România, între care Târgu Mureș, Brașov, Alba Iulia, Turda, dar și în Germania.
Foloasele obținute de către inculpatul Manea Marius de pe urma dosarelor de daună aprobate de către societățile de asigurări sunt estimate, la acest moment procesual, la suma de 150.000 lei.
Cu titlu de exemplu, în luna iunie 2023, inculpatul Manea Marius ar fi indus în eroare cu intenție, prin mijloace frauduloase, o societate de asigurări, cu ocazia instrumentării unui dosar de daună, declarând în mod neadevărat că tamponarea intenționată a autoturismului Audi A7 deținut de inculpat și un alt autoturism ar fi fost un eveniment neprevăzut.
În urma acestor demersuri efectuate de către inculpat pentru a repara pe banii societății de asigurări diverse daune survenite în timp ale autoturismului mai sus menționat, societatea asiguratoare ar fi virat inculpatului suma de 33.140 de lei.
În perioada iunie 2022 – iunie 2023, inculpatul ar fi folosit informații nedestinate publicității referitoare la datele personale ale unor persoane (pe care erau înmatriculate diverse autovehicule), informații pe care acesta le-ar fi obținut în virtutea funcției, prin verificarea bazelor de date și pe care acesta le-ar fi divulgat unor persoane apropiate pentru desfășurarea de activități comerciale.
La data de 14 noiembrie 2024, cei doi inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 din Codul de Procedură Penală.
În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Mureș și I.G.P.R. – Direcția de Operațiuni Speciale – Brigada de Operațiuni Speciale Târgu Mureș.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE