Îngrijorat de perspectiva sumbră care se arată producătorilor şi procesatorilor autohtoni, deputatul PNL de Mureş, Cristian Chirteş, membru al Comisiei de Agricultură, Silvicultură şi Industrie Alimentară a Camerei Deputaţilor cere ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să revină asupra deciziei luate, care, aplicată, ar avea un efect devastator asupra producătorilor tradiţionali. Practic, impunerea unor capacităţi de producţie realizată-raportată pentru un an, care nu poate depăşi cantitatea de 400 kg / litri pe zi, total produse tradiţionale atestate, cu excepţia produselor de panificaţie tradiţionale atestate, care nu pot depăşi 800 kg pe zi, nu face decât să blocheze activitatea acestor mici unităţi de procesare care folosesc în procesul de producţie materie primă autohtonă. Majoritatea fermelor din România sunt ferme de subzistenţă, care au între 1 şi 5 capete de bovine, şi depind de aceste unităţi de procesare. Aplicarea Ordinului nr. 724 / 29.08.2013 emis de către MADR privind atestarea produselor tradiţionale, publicat în Monitorul Oficial nr. 688/11.11.2013, duce la distrugerea şeptelului de animale din România.
„Prin aplicarea acestui Ordin, aşa cum este astăzi în vigoare, se creează un tratament discriminatoriu al unităţilor de procesare care NU folosesc în procesul de producţie aditivi , substanţe chimice, uleiuri vegetale, înlocuitori şi E-uri, faţă de marile unităţi de procesare şi importatori care utilizează materie primă şi produse din import. În acest fel, se descurajează piaţa românească, în favoarea pieţei intracomunitare şi extracomunitare” -a declarat Cristian Chirteş atât în declaraţia sa politică, precum şi în interpelarea adresată direct ministrului Daniel Constantin. Deputatul a adăugat că „văzând aceste greşeli ale Ordinului mai sus amintit, dl Ministru şi Viceprim-Ministru Daniel Constantin a emis un alt Ordin privind atestarea produselor alimentare obţinute conform reţetelor consacrate româneşti, în luna martie 2014, un Ordin la fel de ambiguu şi greu de aplicat ca şi cel precedent care este şi el în vigoare. Căutând pe site-ul MADR, la această oră, nu există nicio reţetă consacrată românească pentru produsele din carne, lapte şi de panificaţie”.
Deputatul Cristian Chirteş i-a cerut ministrului Daniel Constantin să răspundă la următoarele întrebări:
Care sunt reţetele consacrate româneşti? Cum procedează astăzi sutele de unităţi de procesare care au investit milioane de Euro din fonduri proprii şi din fonduri europene pentru a asigura trasabilitatea produselor alimentare româneşti? Cum îi asigurăm pe micii fermieri că laptele, carnea şi grâul le vor fi cumpărate de aceşti mici procesatori? Ce măsuri de compensare aţi luat în legătură cu pierderile pe întregul lanţ producător -procesator- cumpărător al produselor tradiţionale româneşti? Cum combateţi efectul discriminatoriu al acestor Ordine faţă de unităţile de procesare oneste din România?
comunicat de presă PNL
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.