Protecția Consumatorilor Covasna a amendat cu 40.000 de lei firma care a produs conservele cu excremente de urs, descoperite la vânzare în luna noiembrie a anului trecut, în urma unor controale derulate în municipiul Târgu Secuiesc și comuna Turia, conform weradio.
Produsul denumit „Urme de urs” era comercializat pe post de „suvenir”, o conservă cu circa 30 de grame de conținut fiind vândută cu suma de 40 de lei. Conform etichetei de prezentare, produsul este vegan, conţine 100% excremente de urs brun transilvănean, „fără gluten, fără conservanţi, vegan”, iar nedeschis, se păstrează pe termen nelimitat în interiorul ambalajului, în schimb, după deschidere trebuie „folosit” în termen de 22 de ore.
„Amenda a fost aplicată marți, este vorba despre firma producătoare S.C. Xindex Eco SRL, pentru că firma Lixid Project care produce berea şi chipsurile Csíki Sör şi Csíki Csipsz, doar distribuia aceste produse. Noi am găsit anul trecut aceste produse pe piață, la Târgu Secuiesc și Turia, am făcut o notificare către CJPC Harghita, ei au controlat firma Lixid Project și au constatat că, de fapt, nu ei sunt producătorii, ci firma soră care are punctul de lucru la Malnaș, în județul Covasna, și atunci s-a întors la noi. Am cerut documente, până au venit a durat puțin, dar marți am aplicat amenda”, a spus șeful CJPC Covasna.
Pe lângă amenda aplicată, Protecția Consumatorilor Covasna a propus ca produsele să fie eliminate definitiv de la comercializare, o decizie în acest sens urmând să fie emisă zilele următoare. În cazul în care producătorul nu se va conforma, acesta riscă suspendarea activității firmei pe o perioadă inițială de până la 6 luni.
„Decizia de încetare a practicii comerciale înșelătoare/incorecte înseamnă că acel produs nu mai poate fi comercializat pe piață, trebuie retras complet. Dacă nu se conformează, pasul următor este închiderea firmei pe o perioadă de 1 până la 6 luni, sau 6-12 luni, iar dacă sunt abateri grave repetate se poate merge până la închiderea definitivă. Nu au un termen, măsura se pune în aplicare imediat ce vine decizia, care urmează să fie emisă de comisarul-șef pe regiune, și cum o primim o vom trimite mai departe operatorului economic”, a mai explicat comisarul-șef al CJPC Covasna.