Producătorii din Harghita au început recoltatul cartofului, care este cultura de bază în judeţ, producţia fiind una satisfăcătoare.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a declarat, luni, presei că producătorii s-au adaptat lipsei de forţă de muncă şi şi-au achiziţionat combine, care permit ca recoltatul să se desfăşoare pe o perioadă mai mare de timp.
„Recoltatul în acest an a început mai devreme, având în vedere condiţiile meteo favorabile pentru recoltat. Totodată, producătorii s-au adaptat lipsei de forţă de muncă manuală şi au cumpărat combine şi acestea permit recoltatul pe o perioadă mai întinsă, pe perioade de două luni. (…) Producţia medie încă n-am putut să o evaluăm mai precis, dar să zicem că de la 18 tone până la 40 tone, avem de toate. Media prognozăm cam 21-22 de tone pe hectar, în condiţii în care judeţul Harghita este neirigat. (…) E o producţie satisfăcătoare, dat fiind faptul că a fost şi o lipsă de precipitaţii. Nu a fost secetă pedologică, dar lipsa de precipitaţii, temperaturile mari au favorizat negativ dezvoltarea cartofului”, a precizat Romfeld Zsolt.
Directorul Direcţiei pentru Agricultură Harghita a adăugat că, până acum, s-a recoltat aproximativ 30% din suprafaţa de 4.500 de hectare cu cartofi destinaţi pentru vânzare, în judeţ existând şi 1.500 de hectare cu cartofi cultivaţi pe suprafeţe mici, în gospodării locale, pentru consumul propriu. AGERPRES