Asociaţia Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighişoara, împreună cu Organizaţiile Minorităţilor Naţionale, organizează în perioada 21. – 25. august 2019 ediţia a XVII-a a festivalului „ProEtnica – Festival Intercultural Sighişoara”. Proiectul este implementat în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice și Consiliul Județean Mureș în calitate de parteneri cu aport financiar, precum și de către Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale în calitate de finanțator.
De asemenea, proiectul se bucură de sprijinul Ambasadei Germaniei în România, Ministerului pentru Știință, Cercetare și Cultură al Landului Brandenburg al Republicii Federale Germania, Municipiului Sighişoara, FUEN (Federal Union of European Nationalities), Institutului pentru Relații externe din Stuttgart (Institut für Auslandsbeziehungen Stuttgart), Asociaţiei Divers şi PEN România.
Programul artistic cuprinde momente de dans și muzică tradiționale, susținute de peste 50 de ansambluri ale Minorităţilor Naţionale, care vor putea fi urmărite pe scena amplasată în Piața Cetății. Totodată, în acest an am introdus o categorie nouă, intitulată salonul literar, în care scriitori ai minorităţilor naţionale, precum şi scriitori care scriu despre minorităţi îşi prezintă operele, organizează dezbateri, lecturi, prezentări, expoziții, lansări de carte. Festivalul mai cuprinde secţiunile: Agora dialogului intercultural, teatru, expoziții comune de artă cu lucrări ale artiștilor contemporani din rândul minorităților naționale. Programul reunește atât meșteșugari, cât și standuri de prezentare ale minorităților naționale, ce pot fi vizitate zilnic, între orele 10-18.
Serile festivalului ProEtnica 2019 sunt pline de surprize plăcute. Astfel, joi, 22 august, va fi organizată o seară grecească încheiată cu un recital susţinut de Ionuţ Galani. Sâmbătă seara vor concerta Bucharest Klezmer Band împreună cu Maia Morgenstern.
Mai multe detalii privind programul găsiți aici:
https://www.proetnica.ro/2019/images/program/Program-ProEtnica-2019.pdf
Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret şi ProEtnica – Festival Intercultural Sighişoara sunt parteneri în două proiecte culturale importante: Interkultural 2019, organizat de Institutul pentru Relații externe din Stuttgart (ifa Stuttgart), în perioada 18 – 23 august 2019 şi Academia Interculturală de vară, organizat de Asociaţia Divers, în perioada 19 – 26 august 2019.
Acest proiect urmărește consolidarea păcii interetnice într-o societate pluralistă și democratică. ProEtnica își propune să devină o Agora pentru exprimarea, păstrarea şi dezvoltarea identităţilor etnoculturale din România, promovând dialogul intercultural și interacțiunea artistică pe plan european. În acest cadru, organizatorii evenimentului se bucură de participarea a peste 600 de reprezentanți ai minorităților naționale din România. De remarcat prezența minorității naționale a sorabilor din Germania, care dezvoltă latura internațională a festivalului.
Organizarea festivaluluibeneficiază de sprijinul considerabil al următorilor parteneri
Parteneri Media | |||
Televiziune | Televiziunea Română (TVR) | ||
Radio | Radio România Actualităţi | Radio România Internaţional | Radio România Cultural |
Radio România Târgu Mureş | Radio România Antena Satelor | RadioSon | |
Presa scrisă | AGERPRES | Taifasuri | Transilvania Business |
Zi de zi | Punctul | Independentul Sighişorean | Cuvântul liber |
Allgemeine Deutsche Zeitung | Hermannstädter Zeitung | Realitatea evreiască | |
Online | www.agentiadecarte.ro | www.e-cultura.info | www.vacantierul.ro |
Sighișoara.travel | www.sighișoaraonline.ro | www.roportal.ro | Infosighisoara.ro |
Sponsori | |||
CESIRO | Hochland | SEFAR | Coca-Cola |
Neumarkt |
Sighișoara
18.07.2019
Persoana de contact: Volker Reiter, Director executiv
Date de contact: vreiter@ibz.ro, telefon: 0722.251307