Profesorii mureşeni se pregătesc de grevă
Profesorii mureşeni se pregătesc de grevă

Profesorii mureşeni se pregătesc de grevă

La întâlnirea de săptămâna trecută de la Guvern, dintre sindicate, reprezentanții părinților și ai miniștrilor Muncii, Finanțelor și al Educației s-au discutat despre comasarea școlilor și salarizarea personalului. Prezentă la discuții, Maria Rezi, vicepreședintele filialei Mureș a sindicatului Spiru Haret Mureș, spune că oficialii s-au angajat să facă toate demersurile necesare pentru rezolvarea problemelor: „Odată comasate aceste școli, dispar un număr mare de clase și de posturi, apare inconvenientul transportului la copii și alte probleme care pornesc de la aceste comasări. Totodată s-a cerut inspectoratelor școlare să trimită normele, pentru a centraliza datele și a vedea câte persoane sunt în situația de a nu primi banii pentru munca prestată.”Miercuri sau joi vor avea loc dezbateri la Guvern cu cele două federații sindicale din învățământ dar și cu părinții pentru soluționarea revendicărilor dascălilor. Aceștia au amenințat că după pichetarea de săptămâna trecută vor trece la următoarele forme de protest dacă nu se va rezolva nici o doleanță.

Sursa: radiomures.ro, Valeriu Russu