Consiliul Judeţean Mureş, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, implementează programul de interes public judeţean „Prevenirea violenţei în şcoli”, având ca scop diminuarea violenţei din unităţile de învăţământ, de pe stradă şi din societate.
Acest demers urmăreşte formarea de formatori din rândul cadrelor didactice, psihologilor, pedagogilor, şi poliţiştilor din judeţul Mureş, în scopul multiplicării, transmiterii informaţiilor dobândite către tineri. Formatorii vor alcătui echipe mixte (cadru didactic/poliţist) care vor instrui la rândul lor elevii în şcoli, activităţile derulându-se în perioada septembrie – decembrie 2013.
Vor fi organizate cinci cursuri, în trei locaţii din judeţul Mureş: Tîrgu Mureş, Reghin, Sighişoara, în urma cărora 120 de cadre didactice şi poliţişti vor fi instruiţi pentru a susţine ulterior activităţi de informare în şcoli. Se estimează că, în urma implementării programului, 15.000 de elevi vor fi informaţi pe tema reacţiei corecte la evenimente cu violenţă. În perioada 18-20 septembrie a.c. are loc primul curs din cadrul programului de interes public judeţean „Prevenirea violenţei în şcoli”, la care vor participa 30 de persoane – 6 poliţişti şi 24 de cadre didactice.
Sursa: CJ