Camera Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede preluarea personalului angajat, cu pregătire paramedicală, din cadrul echipajelor SMURD de pe raza judeţelor Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu de către Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă.
Actul normativ a fost adoptat cu 256 de voturi „pentru” şi două abţineri.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare aprobarea programului-pilot de preluare a personalului cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD, specializate în acordarea primului ajutor calificat potrivit legii, aflate în finanţarea autorităţilor de pe raza judeţelor Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu, cu statut de cadru militar, de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele menţionate, prin derogarea de la art. 40 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare.
Astfel, efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor menţionate vor dobândi personal cu înaltă experienţă şi se va asigura o mai bună intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă.
Personalul preluat potrivit prevederilor alin. (1) trebuie să aibă, printre altele, cetăţenia română şi domiciliul în România, să cunoască limba română – scris şi vorbit, să aibă capacitate deplină de exerciţiu, să fie declarat ‘apt’ la evaluarea psihologică şi la evaluarea medicală efectuată în aceleaşi condiţii aplicabile cadrelor militare în activitate din Ministerul Afacerilor Interne, să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea, să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni, să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege.
Programul-pilot se desfăşoară pe o durată de cel mult un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Camera Deputaţilor este primul for legislativ sesizat cu acest proiect. Senatul este for decizional. AGERPRES