Cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a festivalului, organizatorii au pregătit o selecţie a scurt-metrajelor premiate în anii precedenţi. Best of Alter-Native prezintă câteva dintre filmele câştigătoare din perioada 2000–2011. Atmosfera de sărbătoare va primi o nuanţă nostalgică prin proiecţia documentarului Destin şi imaginaţie, realizat de regizorul şi scenaristul maghiar Almási Tamás în 1983, cu ocazia primei ediţii al festivalului.
Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la naşterea regizorului maghiar Szőts István, originar din Transilvania. Cel mai renumit lungmetraj regizat de el, intitulat Oamenii munţilor a câştigat în 1942 premiul special al juriului la Festivalul de la Veneţia, iar în 2000 a fost inclus în topul celor mai bune 12 filme maghiare ale secolului. Cei interesaţi vor avea ocazia de a viziona filmul în ziua a patra a festivalului, sâmbătă de la ora 15.
Nici documentarele nu vor lipsi din program: amatorii genului se vor putea delecta cu câteva creaţii prezentate la Festivalul One World România.
Un alt punct forte al festivalului Alter-Native este muzica, concertele. Anul acesta organizatorii festivalului l-au invitat la Tîrgu-Mureş pe renumitul Emy Dragoi, recunoscut drept “regele jazz-ului la acordeon”. El va evolua pe scena Palatului Culturii cu spectacolul intitulat Cineacordeon (Emy Dragoi plays Charlie Chaplin), proiect prin care artistul îşi propune realizarea ilustraţiei muzicale simultană ritmului cinematografic din primele scurt-metraje mute ale lui Chaplin. Concertul va avea loc vineri, 9 noiembrie de la ora 20.45.
Sursa: Alter-Native