Evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, duminică, sunt organizate de Instituția Prefectului – Județul Mureș, în colaborare cu Garnizoana Târgu Mureș, Consiliul Județean Mureș și Primăria Târgu Mureș.
Programul va începe cu o expoziție statică a structurilor locale din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională. Instituțiile vor expune tehnica militară/de intervenție/transport, precum și armamentul, aparatura optică, echipamentele și materialele specifice din dotare.
De asemenea, se vor desfășura activități de promovare a profesiei și a imaginii instituției.
De la ora 9.30, Instituția Prefectului – Județul Mureș va organiza festivitatea de acordare a celei mai înalte distincții a județului, Fibula de la Suseni, în Sala de Oglinzi a Palatului Culturii.
De la ora 10,45, în Piața Victoriei va avea loc o ceremonie militară și religioasă, în cadrul căreia se va prezenta semnificația istorică a evenimentului, vor avea loc depuneri de coroane, iar ceremonia se va încheia cu defilarea gărzii de onoare și a tehnicii de luptă și de intervenție.
Drapelul național va fi adus de un parașutist și, după primire, va fi escortat de 6 studenți militari, pe marșul ”Onor la drapel.”
În măsura în care condițiile meteo vor permite, va avea loc un survol al spațiului aerian, cu aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române, avioane MiG 21 Lancer şi elicoptere IAR 330 Puma Socat.
De la ora 11.45, toți participanții vor fi invitați la Hora Unirii.
Începând cu ora 12, în organizarea Consiliului Județean Mureș va avea loc, în Sala Mare a Palatului Culturii, concertul de folclor ”Uniți sub Tricolor”, care va putea fi urmărit și pe un ecran amplasat în exterior.
De la ora 18, pe scena amplasată în Piața Victoriei, va începe spectacolul organizat de Primăria Municipiului Târgu Mureș.