Programul Pedibus, care încurajează mersul pe jos la școală, demarat la Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc
Programul Pedibus, care încurajează mersul pe jos la școală, demarat la Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc

Programul Pedibus, care încurajează mersul pe jos la școală, demarat la Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc

Programul Pedibus, care încurajează elevii din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, a fost reluat, luni, în municipiul Sfântu Gheorghe, unde funcţionează de cinci ani şi a fost lansat în premieră şi în municipiul Târgu Secuiesc.

Coordonatoarea programului, Buslig Kincso, a declarat că, la cererea părinţilor, numărul traseelor va fi extins în municipiul Sfântu Gheorghe, de la 11 câte sunt în prezent, la 12 sau 13.

Potrivit acesteia, în anul şcolar curent vor fi cel puţin 300 de copii care vor merge pe jos la şcoală, printre aceştia numărându-se şi cei din Cartierul Orko, locuit preponderent de romi. Acest traseu a fost introdus în urmă cu un an, la propunerea Asociaţiei GAL Sepsi, care desfăşoară un program de incluziune socială a persoanelor din zone marginalizate.

„Din 22 septembrie vom mai avea un traseu sau două (…) Pentru funcţionarea programului avem nevoie în fiecare zi de voluntari care să însoţească grupurile de copii la şcoală”, a declarat Buslig Kincso pentru AGERPRES.

Pentru a-i motiva pe copii să participe la acest program, organizatorii le oferă diverse premii, cum ar fi penare, căni, umbrele, ghiozdane, la bilete la cinema, abonamente la kinetoterapie şi chiar tabere gratuite.

„Pentru că suntem în al cincilea an al programului, am venit cu ideea de a pune pe listă premii mai mari. Aşa că am discutat cu antreprenori, cu firme şi vom putea oferi, spre exemplu, bilete la cinema pentru copiii care adună 15 puncte, şedinţe de evaluare a coordonării şi posturii, meniuri crispy sau pizza, doze cu vitamine de la o farmacie, abonament pentru 10 şedinţe de kinetoterapie, ghiozdane cu roţi, dar şi tabere de aventură şi experienţe ori de menţinere a sănătăţii copiilor. Am decis să fim mai puţin severi cu punctele pe care copiii le adună în fiecare zi în care participă la program, pentru ca un număr cât mai mare să poată primi premii. Oficial sunt 155 de zile de curs, iar cei care adună 130 de puncte, spre exemplu, vor primi o tabără gratuită sau subvenţionată de Primărie. În acest fel cred că îi vom putea mobiliza nu doar pe copii, ci şi pe părinţi”, a explicat Buslig Kincso.

Programul Pedibus a fost lansat în anul 2021 în municipiul Sfântu Gheorghe după un model preluat din Danemarca şi se adresează elevilor din clasele 0-IV. Grupurile, denumite pedibusuri, sunt însoţite de voluntari şi pornesc în fiecare dimineaţă din mai multe puncte ale oraşului, adunând de pe traseu copiii care le aşteaptă în staţii prestabilite.

În anul şcolar trecut, programul a beneficiat de sprijinul a peste 700 de voluntari, printre aceştia numărându-se părinţi, profesori, medici, actori, pensionari, sportivi, ziarişti, reprezentanţi ai administraţiei locale etc.

Modelul a fost preluat anul acesta şi de Primăria Târgu Secuiesc, unde, luni dimineaţă, aproape 220 de copii au mers pe jos la şcoală cu Pedibus.

Viceprimarului Szilveszter Szabolcs a declarat pentru AGERPRES că programul are rolul de a promova un stil de viaţă sănătos şi de a reduce aglomeraţia din trafic la orele dimineţii. AGERPRES