Zilele de joi ale lunii octombrie aduc în atenția vizitatorilor 2 proiecții de film și 2 vizite însoțite de ghid.
Orarul de iarnă al activităților Joii Muzeale se va desfășura în intervalul orar 17:00-19:00.
Intrarea la evenimentele programului Joia Muzeală se face pe bază de bilet sau invitație, tariful de vizitare este afișat în incinta fiecărui spațiu muzeal. Biletele de vizitare se pot cumpăra în avans și / sau la intrarea în muzeu.
Tarif de vizitare:
Secția de Istorie din Cetatea Medievală: 12 / 3 / 6 RON (standard / elevi, studenți / pensionari)
Palatul Culturii și Secția de Artă din Palatul Culturii: 16 / 4 / 8 RON (standard / elevi, studenți / pensionari)
Din luna septembrie 2021, invităm publicul să completeze un formular de feedback „Părerea ta contează!”, timp de completare: 5 min. Link formular: https://forms.gle/GkC4uTsnYAKe1smH9
*
Despre program
Joia Muzeală s-a născut dintr-un studiu realizat în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2021, unde foarte mulți vizitatori și-au exprimat dorința de a ne vizita seara, după programul cotidian.
Publicul țintă vizat este format din tineri cu vârsta peste 14 ani și adulți, localnici și turiști, pasionați de istorie, artă și cultură în general. Muzeul Județean Mureș dorește să ofere acestui public țintă o alternativă de petrecere a timpului liber la muzeu – în afara orelor de vizitare.
Programul complet al Joii Muzeale poate fi urmărit pe site-ul muzeului: http://muzeulmures.ro/joia-muzeala-2/
*
C A L E N D A R
Octombrie 2021
Joi, 7 octombrie la Joia muzeală #10
Locație: Spațiu alternativ de proiecție la Secției de Istorie a muzeului din Cetate (Sala Mare)
17:00 Corpus Christi (Titlu original: Boze Cialo)
Regie: Jan Komasa, 2019
POL / dramă / 115`
Distribuitor: Bad Unicorn
Nerecomandat copiilor sub 15 ani (N-15)
Film în limba poloneză, cu subtitrare în limba română.
Sinopsis: Daniel are 20 de ani și tocmai a ieșit dintr-un centru de reeducare pentru minori. Ajuns într-un mic orășel din Polonia, Daniel se îmbracă în haine preoțești și pretinde că este trimisul Bisericii. Apariția unui preot carismatic cu viziuni moderne este o oportunitate pentru comunitatea locală care începe un proces de vindecare după o tragedie recentă.
Trailer: https://youtu.be/tVAUuN4btLo
”Ideea că un șarlatan ar putea oferi mai multă mângâiere decât un preot adevărat e răsuflată, dar e o idee pe care Corpus Christi o redă în mod convingător.” -The New York Times
Inspirat din fapte reale, ”Corpus Christi” urmărește fascinanta transformare a unui tânăr care vrea să devină preot în ciuda cazierului său și preia accidental o parohie, pretinzând că este trimisul Bisericii.
Un film nominalizat la Oscar.
Joi, 14 octombrie la Joia muzeală #11
Locație: Secția de Istorie a muzeului din Cetate (Sala de la Etaj)
17:00 Tur ghidat în limba maghiară la expoziția temporă „Mărturii ale trecutului. Textile din colecția etnografică a contesei Bethlen Anikó”.
Ghid: Tatai Orsolya – muzeograf la Secția de Etnografie și Artă Populară
18:00 Tur ghidat în limba română la expoziția temporă „Mărturii ale trecutului. Textile din colecția etnografică a contesei Bethlen Anikó”.
Ghid: Laura Pop – cercetător la Secția de Etnografie și Artă Populară
Expoziția etnografică conține o parte din colecția de textile a contesei Bethlen Anikó și poate fi vizitată până la finele anului. Contesa Bethlen Anikó a fost o prietenă apropiată Muzeului Județean Mureș și o personalitate marcantă a orașului, în 2001, contesa a primit titulatura de Cetățean de Onoare al Orașului.
Bethlen Anikó provine dintr-o familie aristocrată marcantă a Transilvaniei, ramura din Beclean a familiei Bethlen. S-a născut în anul 1938, la Cluj. Tatăl, contele Bethlen Gábor a terminat Academia Agricolă din Debrețin, mama, Ferencz-Mihály Éva, provenită dintr-o familie de moșieri, a fost medic pediatru. Pasiunea definitorie a vieții sale de adult a fost colecționarea artefactelor vechi. Convingerea, conform căreia „valorile trecutului nu pot fi lăsate să se piardă”, deoarece ele sunt amintiri ale modului de viață al comunităților transilvănene”, „întruchipările, zăloage ale frumosului, care ne arată simțul estetic, gustul, forța economică a celor care le-au confecționat sau le-au comandat” a determinat-o să aducă permanent sacrificii de ordin economic în vederea achiziționării artefactelor.
Joi, 21 octombrie la Joia muzeală #12
Locație: Spațiu alternativ de proiecție la Secției de Istorie a muzeului din Cetate (Sala Mare)
17:00 Dovlatov
Regie: Alexey German Jr., 2018
RUS, POL, SRB / dramă, biografic / 126`
Distribuitor: Bad Unicorn
Audiență generală (AG)
Film în limba rusă, cu subtitrare în limba română.
Sinposis: Șase zile din viața renumitului scriitor înzestrat cu un simț al umorului ușor satiric, Sergei Dovlatov, a cărui viziune depășea constrângerile Rusiei Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Joseph, Dovlatov a luptat pentru menținerea talentului și integrității sale, fiind martor în același timp la suprimarea celorlați colegi de breaslă de către un sistem puternic, de neclintit, de care vor scăpa ulterior odată cu emigrarea în New York, lăsând în urmă tot ce au construit.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=H6lForbibns&t=96s
Dovlatov, în regia lui Alexey German Jr, unul dintre cei mai apreciați și recunoscuți la nivel internațional regizori ruși din generația tânără, a avut premiera mondială în cadrul competiției internaționale la Berlinale 2018, unde a primit Ursul de Argint pentru Contribuție Artistică și Berliner Morgenpost Readers’ Jury Award.
Joi, 28 octombrie la Joia muzeală #13
Locație: Palatul Culturii și Secția de Artă (Palatul Cultuii, etajul III)
17:00 Tur ghidat în limba română la Galeria Ion Vlasiu
Ghid: Cora Fodor – cercetător la Secția de Artă
18:00 Tur ghidat în limba maghiară la Palatului Culturii.
Ghid: Erika Oniga – muzeograf la Secția de Artă
Galeria Ion Vlasiu cuprinde în spaţiul cu destinaţie anume gândită, aproximativ 50 de lucrări de pictură şi sculptură reprezentând o selecţie ilustrativă din ampla donaţie de 96 lucrări făcută de maestru Secției de Artă. Astfel, constituirea unui loc special dedicat acesteia vine să recompenseze generosul gest. Galeria dedicată exclusiv artistului, concepută inedit, doreşte să reconstituie atât prin piesele de artă cât şi prin cele câteva obiecte personale, din colecţia familiei, atmosfera specifică atelierului său de creaţie. Lucrările punctează perioadele esenţiale, de evoluţie, ale firului creator şi fac parte în special din perioadele de împlinire a creaţiei, de maturitate deplină şi de sinteză, cum ar fi Somnul ţăranilor, Ileana, În faţa timpului, Paradisul terestru, Pasărea suflet, Maternitate, Pereche, pentru a enumera câteva dintre ele, dar există şi câteva piese extraordinare din perioada de debut: Sulamita şi Autoportret.
În circuitul turistic sunt incluse următoarele săli ale Palatului Culturii: Sala mare, Holul și scările, Sala Mică, Sala Oglinzilor, Sala Bernády, Sala Dandea, Sala Secession, Galeria Permanenetă de Artă Românească Modernă, Galeria Ion Vlasiu, Galeria Donată de Elisabeta și Gheorghe David, Galeria Dósa Géza și expozițiile temporare.
Palatul Culturii din Târgu Mureș nu e numai o lucrare reprezentativă a stilului Art Nouveau local și din Ungaria, ci constituie o valoare de nivel european în cadrul moștenirii arhitecturii acestui stil nou.
Proiectanții Palatului, arhitecții budapestani Marcell Komor și Dezső Jakab au fost membri ai vieții arhitecturale pulsând de viață de la cumpăna dintre veacuri. Au fost ridicate două clădiri proiectate de Biroul Komor și Jakab care şi astăzi definesc în mod decisiv identitatea orașului Târgu Mureș.
*