Oamenii nu par interesaţi de programul „Prima Conectare”, aşa că Administraţia Fondului pentru Mediu a prelungit termenul de depunere până la epuizarea banilor, în speranţa că va avea mai mult succes.
Din 900 de milioane s-au cheltuit doar 150. Mulți dau vina pe birocrație.
în satele românești, mulți cară apa în casă cu găleata și au toaleta în curte.
Cei care sunt în aceeași situație, pot primi 1.900 de euro ca să se lege la canalizare, dacă se înscriu în programul „Prima Conectare”.
Ca să se branșeze la canalizare, doritorii trebuie să facă dovadă că sunt proprietarii locuinței şi că venitul pe membru de familie nu depășește salariul minim brut. Dosarul este depus apoi la asociaţia de apă și canal de care aparţin.
Într-un răspuns pentru Știrile ProTV, Administrația Fondului pentru Mediu susține că dosarul de înscriere nu este sutufos, dar că pentru reușita programului este nevoie și de implicarea autorităților locale.
Sursa: Pro TV