Principalii artiști care vor urca pe scenă sunt Zdob și Zdub, Péterfy Bori and The Love Band, Iris, Cristi Minculescu, Direcția 5, Besh o droM, Tóth Gabi și Honeybeast.
“Sărbătoarea orașului, Zilele orașului, sunt prin definiție momente de bucurie, de petrecere și celebrare pentru orașul nostru. Pentru această ediție, Primăria Târgu Mureș a pregătit, împreună cu asociații și instituții culturale din oraș, o ediție spectacol, cu multe momente speciale în care orașul va fi plin de viață, culoare, artă și bună dispoziție”, a declarat Primarul Soós Zoltán la conferința de presă prilejuită de ediția XXV-a a Zilelor Târgumureșene, care se vor desfășura în perioada 23 – 26 iunie 2022.
La conferința de presă au participat alături de Primar, domnul Alexandru György, Viceprimar, precum și membri ai echipei de organizare.
În data de 22 iunie, seria de evenimente dedicată celebrării orașului va fi deschisă cu o zi dedicată Școlii Ardelene. Începând cu ora 13.30, în Sala Mică a Palatului Culturii va avea loc o expoziție de carte veche și o sesiune de comunicări științifice. Vor lua cuvântul istorici și oameni de cultură, urmând ca de la ora 17.00, în Piața Victoriei, să aibă loc ceremonia de inaugurare și sfințire a Grupului Statuar Școala Ardeleană.
“După cum am anunțat cu ocazia recepției lucrării, am legat de Zilele orașului festivitatea de inaugurare a ansamblului statuar reprezentându-i pe 4 dintre corifeii Școlii Ardelene, pentru a sublinia importanța acestui eveniment. Este un moment îndelung așteptat, pe care l-am gândit pentru întreaga comunitate, la care avem invitați de marcă din mai multe județe transilvănene, din zona academică, artistică, dar și religioasă. Îi invităm și așteptăm cu drag la eveniment pe toți târgumureșenii care vor dori să fie parte a acestui moment important pentru comunitatea noastră!”, a declarat domnul Viceprimar Alexandru György.
Oficial, momentul ZERO al Zilelor orașului va fi marcat în după-masa zilei de joi, ora 18.00, în Cetatea Târgu Mureș, unde toți târgumureșenii sunt așteptați. Vor fi artiști locali – fie că vorbim de muzică, manufactură, de meșteșuguri, de producători sau tineri talentați în multe zone din oraș: str. Enescu, str. Bolyai, zona Centrală, zona Weekendului, clădirea și curtea CSM, Cetate și Parcul Municipal.
Programul are o paletă largă de culori locale, însă nu lipsesc nici numele mari de pe scena din centrul orașului: Zdob și Zdub, Iris – Cristi Minculescu, Szintaxis, Peterfi Bori and the love band și multe alte nume cu rezonanță.
Pe lângă onorarea personalităților, în acest an artizanii locali se vor afla în Piața Trandafirilor la tradiționalul Târg de Artă Meșteșugărească, iar pe străzile Enescu și Bolyai artiștii vor delecta publicul vizitator cu expoziții, muzică live, zona Enescu Chill Zone va fi deschisă publicului. Tot acolo va avea loc un Târg de Adopții canine.
Tot în cadrul conferinței de presă au fost anunțate restricțiile care vor fi în perioada de desfășurare a evenimentelor.